La 1 februarie 1852, cu 168 de ani în urmă, s-a născut Ion Luca Caragiale, figură proeminentă a literaturii române.
Viitorul dramaturg, novelist, pamfletar, poet, director de teatru, comentator politic și ziarist român a văzut lumina zilei în prima zi a lunii februarie a anului 1852 în satul Haimanale, județul Dâmbovița, România. Istoricul literar George Călinescu îl considera pe Ion Luca Caragiale cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. Pentru meritele sale literare a și fost ales, post-mortem, membru al Academiei Române.
Ion Luca Caragiale și-a făcut primele studii între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache de la Biserica Sfântul Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V la Școala Domnească din Ploiești. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București. L-a cunoscut pe Mihai Eminescu când tânărul poet, debutant la „Familia”, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly. În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului „Națiunea română”.
De la debutul său în dramaturgie (1879) și până în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Societății „Junimea”. Prima piesă a dramaturgului, „O noapte furtunoasă”, bine primită de „Junimea” și publicată în revista acesteia „Convorbiri literare” (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.
După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la „Timpul”, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele „Junimii”, iar la întâlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea „Junimii”, la Iași, „O scrisoare pierdută”, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.
În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, suferind de arterioscleroză.
Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale încă în perioada vieții, dar a fost și criticat, și desconsiderat. După moarte a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească.
Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a exercitat o influență și asupra altor dramaturgi, inclusiv asupra lui Eugen Ionesco.
O parte din creația lui Ion Luca Caragiale a fost tradusă și în limba ucraineană. La aceasta și-a adus contribuția regretatul profesor și lingvist de la Universitatea Națională „Taras Șevcenko” din Kiev, Stanislav Semcinski.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
