La 10 aprilie 1848, domnitorul Mihail Sturdza înăbușă mișcarea revoluționară din Moldova cu forța armată.
Sub influenţa revoluţiilor izbucnite în Europa, tinerii moldoveni reveniţi din Occident și-au fixat pentru început ca obiectiv înlăturarea domnitorului Mihail Sturdza, considerat de ei vinovat pentru toate abuzurile şi nedreptăţile din ţară. Totodată, ei au publicat un program de 35 de revendicări, prezentat sub forma unei Petiţii-Proclamaţie. Această „petițiune a boierilor și notabililor moldoveni” avea un caracter moderat. Simțind pericolul mișcării în Moldova, sub influența celor din afară, domnitorul însuși le-a cerut petiția. Cu toate că memoriul cuprindea reforme moderate, mai mult de ordin administrativ și cultural, în conformitate cu Regulamentul Organic, domnitorul l-a folosit ca pretext pentru arestarea conducătorilor mișcării.
Au loc mai multe arestări, iar 13 dintre conducători (printre care şi Alexandru Ioan Cuza), au fost trimişi sub stare de arest la Galaţi, pentru a fi exilaţi în Turcia, însă au reușit să-i cumpere pe cei care trebuiau să-i treacă Dunărea (una dintre persoanele care au jucat un rol important a fost Maria Rosetti, care „mergea pe talvegul Dunării cu copilul în brațe și cu pungile de galbeni”, pentru a-i elibera pe cei căzuți prizonieri), ajungând la Brăila. Viitorul domnitor, Alexandru Ioan Cuza, a fost salvat de către soția sa, Elena Cuza, care a intervenit pe lângă consulul englez Cunningham. După eliberare, acesta s-a refugiat la Viena, fiind urmat mai târziu de soție. Astfel, șase dintre cei 13 fruntași ai mișcării, au reuşit să scape și au trecut în Transilvania.
Revoluţia Română din 1848-1849 a urmărit unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un stat independent, recunoaşterea naţiunii române din Transilvania, mai apoi unirea tuturor ţinuturilor româneşti din Imperiul Habsburgic într-un principat autonom şi însăşi desăvârşirea statului unitar român.
Pe plan intern, revoluţia a dat o grea lovitură feudalismului, iar pe plan internaţional a pus în faţa Europei problema românească, a demonstrat cercurilor democratice din întreaga Europă necesitatea de a sprijini constituirea unui stat modern și unitar românesc. Unirea Principatelor s-a impus pe primul plan în cursul deceniului următor revoluţiei ca obiectiv dominant al naţiunii.
În istoria generală, Revoluţia Română a constituit punctul cel mai înaintat spre răsărit al Revoluţiei europene din 1848, a cărei parte a fost.
Simbolurile revoluţiei definesc şi azi naţiunea română, de la tricolorul arborat la 1848, până la cântecul „Deşteaptă-te, române”, pe versuri de Andrei Mureşanu, care a devenit Imnul de stat al României după căderea comunismului.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
