La 10 ianuarie 1475, cu 545 de ani în urmă, slăvitul domn al Moldovei, Ștefan cel Mare, a obținut una din cele mai importante victorii la Podul Înalt, intrată în istorie ca Bătălia de la Vaslui.
Această bătălie împotriva otomanilor a avut loc ca urmare a întreruperii plății tributului de către domnitorul Moldovei și a încercării lui Ștefan cel Mare de a scoate Țara Românească de sub influența Porții. În același timp turcii dorea extinderea influenței la Marea Neagră, prin cucerirea Chiliei și a Cetății Albe.
Ştefan s-a simţit încurajat în acţiunile sale de constituirea unei coaliţii antiotomane (1472), avându-i ca membri pe şahul statului turkmen din Asia Centrală, Uzun Hassan (1453 – 1478), regele Ungariei, Mathias Corvin (1458 – 1490) şi Veneţia. În aceste condiţii, sultanul Mehmed II porni o campanie de pedepsire în Moldova.
Spre sfârşitul anului 1474, oastea turcească pătrunde în Moldova. Sursele moldoveneşti arată că oastea invadatoare număra în total circa 120 000 de oameni, cifră considerată exagerată. La rândul său, Ştefan dispunea de circa 40 000 de luptători. Domnul moldovean îşi aşteaptă adversarul la sud de Vaslui, în valea îngustă a Bârladului, într-un loc numit Podul Înalt. Valea era mlăştinoasă şi flancată pe ambele laturi de dealuri împădurite, făcând imposibilă o desfăşurare largă a trupelor invadatoare. Ştefan şi-a întărit tabăra cu şanţuri, iar în pădurile de pe flancuri a plasat artileria. Lupta s-a dat în dimineaţa de 10 ianuarie 1475, în condiţii de ceaţă. Un detaşament dotat cu buciume, trâmbiţe şi tobe, i-a atras pe otomani într-o mlaştină, apoi artileria a început să tragă. La momentul potrivit, Ştefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stârnind panică şi învălmăşeală. Valea strâmtă a Bârladului nu a permis otomanilor să se desfăşoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stâng al otomanilor, a decis soarta bătăliei. O parte însemnată a oastei inamice a fost nimicită, cealaltă a fost urmărită timp de trei zile, lăsând alte victime.
Revenit la Suceava, Ştefan îşi anunţa victoria principilor creştini, cerându-le susține și ajutor în continuare. În scrisorile trimise Ștefan cel Mare arăta: „Am luat sabia în mână și, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să se răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com