Istoricul zilei: 12 aprilie

12 04 2021 LC IST 7

Anul 1933. S-a născut Montserrat Caballe, celebră cântăreaţă de operă spaniolă.  În anul 1954 ea a absolvit Conservatorul din Barcelona cu medalie de aur, iar în 1956 a avut loc debutul ei scenic. Datorită datelor ei vocale deosebite şi plasticităţii vocii, Montserrat Caballe a fost numită „Senioara soprano”. Repertoriul ei vast includea 88  partituri de operă şi circa 800 opere de cameră. Neîntrecuta Montserrat Caballe a concertat nu o dată în Ucraina. Ultimul ei concert în ţara noastră a avut loc în aprilie 2018. În octombrie acelaşi an ea a plecat la cele veşnice.

12 04 2021 LC IST 4

Anul 1944. În cadrul tratativelor de la Stockholm, dintre F. Nanu, ambasadorul României, şi Alexandra Kollontay, ambasadoarea URSS, sovieticii propun încheierea unui armistiţiu cu următoarele condiții: întoarcerea armelor contra Germaniei, restabilirea frontierei din 1940 dintre România și URSS, de după ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de nord, plata unor reparații și despăgubiri de război.

Anul 1945.  Președintele american Franklin D. Roosevelt moare în timp ce era în funcție.  Vice-președintele Harry Truman depune jurământul ca cel de-al 33-lea președinte al Statelor Unite.

Franklin Delano Roosevelt (1882-1945) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933-1945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice ale secolului XX-lea atât pe plan național, cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv.

12 04 2021 LC IST 5

Anul 1961. Nava sovietică „Vostok”,  la bordul căreia s-a aflau cosmonautul Iuri Gagarin, a efectuat primul zbor în cosmos. Zborul a durat 108 minute. De la bordul navei a avut loc, în direct, o transmisie televizată. „Cerul e negru, Pământul e albastru”,  cuvintele care au făcut istorie, au fost rostite de Iuri Gagarin, primul om care a văzut planeta noastră din spaţiul cosmic. În dimineaţa zilei de 12 aprilie 1961 nava „Vostok 1” a fost lansată pe orbita Pământului de pe Cosmodromul Baikonur. Misiunea era una deosebit de periculoasă, în condiţiile în care, zborurile anterioare din cadrul programului Sputnik, cu câini la bord, se terminaseră tragic în aproape jumătate din cazuri. După un zbor de 108 minute, în care a efectuat o rotaţie completă în jurul Pământului, Gagarin a reintrat în spaţiul atmosferic şi, din motive tehnice, s-a catapultat din modul la 7.000 de metri înălţime, aterizând cu paraşuta, în zona Saratov, la 700 de kilometri de Moscova. Succesul misiunii a fost exploatat propagandistic de Kremlin, pentru a demonstra superioritatea tehnologiei sovietice faţă de cea americană.

Cu această ocazie, la 12 aprilie este marcată Ziua internaţională a zborurilor cu echipaj uman în spaţiu sau Ziua internaţională a aviaţiei şi cosmonauticii. În Ucraina este Ziua lucrătorilor din domeniul construcţiei rachetelor şi cosmic.  Primul cosmonaut al Ucrainei independente a fost Leonid Kadeniuk, născut în 1951 în localitatea Clişcăuţi din regiunea Cernăuţi. Eroul Ucrainei, Leonid Kadeniuk, a efectuat zborul său cosmic la 19 noiembrie – 5 decembrie 1997, la bordul navetei spaţiale americane „Columbia”. El a declarat: „Am fost primul care am zburat în spaţiul cosmic cu drapelul ucrainean, îndeplinind sarcinile puse de Guvernul ucrainean. Pentru prima dată în 1997 în spaţiul cosmic a răsunat Imnul Ucrainei”.

12 04 2021 LC IST 6

. (V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberi.com

 

Добавить комментарий