În ziua de 12 august a anului 490 î.e.n. grecii îi înving pe invadatorii perși în Bătălia de la Marathon. Atenienii conduși de Miltiade au înfrânt armata persană trimisă de împăratul Darius I (alte surse, indica data bătăliei la 12 septembrie). A fost un episod hotărâtor din cadrul Războaielor medice, fiind prima dată când perșii au fost înfrânți decisiv într-o bătălie deschisă. Bătălia de la Maraton a marcat sfârșitul primei invazii a perșilor în Grecia, aceștia fiind siliți să se retragă în Asia. Deși războaiele dintre greci și perși au continuat, cu unele întreruperi, încă mulți ani, bătălia de la Maraton a demontat mitul invincibilității persane, pregătind terenul pentru următoarele bătălii victorioase ale grecilor, de la Salamina și Plateea. Legenda spune că Pheidippides, un mesager atenian, a alergat distanţa de 42 de kilometri de la câmpul de luptă din oraşul Marathon până la Atena pentru a anunţa victoria asupra Persiei în bătălia de la Marathon. În momentul în care a ajuns, a strigat : Nenikikamen! (Am învins!), după care a murit pe loc.
La 12 august 1399, la 40 de ani de la descălicatul Moldovei și la 69 de ani de la crearea statului medieval al Țării Românești, a avut loc Bătălia de la râul Vorskla. Bătălia s-a dat între coaliția formată din lituanieni, polonezi, teutoni, moldoveni, valahi și tătari răsculați, conduși de Witold, și oastea Hoardei de Aur în frunte cu hanul Timur Kutlug.
Aceasta a fost una din cele mai sângeroase bătălii ale secolului al XIV-lea din Europa de Est, ea încheindu-se cu înfrângerea decisivă a coaliției creștine. După lupta dintre un oștean tătar și cavalerul lituanian Syrykomla, încheiată cu victoria celui din urmă, armata lituaniană a început să treacă râul Vorskla. Tătarii au întâmpinat-o cu un atac frontal, iar o parte a cavaleriei lor a lovit flancurile, închizând rândurile și despărțind armata lituaniană de cea poloneză. În ciuda numărului mare de trupe și a echipamentului lituanian superior (inclusiv artilerie, a cărei utilizare a fost însă ineficientă împotriva călăreților, muschetelor și arbaletelor), armata lui Witold nu a putut rezista și a fost învinsă. Cu o armată bine echipată, dar mai puţin numeroasă, cneazul lituanian a suferit o grea înfrângere, pierde accesul la Marea Neagră şi se confruntă cu mai multe răscoale interne, fiind obligat să renunţe la ideea obţinerii independenţei şi să accepte tratatul de constituire a Uniunii polono-lituaniene în anul 1401.
Hoarda a urmărit resturile trupelor lui Witold până la Kiev. Cei mai mulți dintre comandanți (circa 50) au fost uciși, Witold însuși a fost rănit și a scăpat cu greu. Tătarii au devastat teritoriile lituaniene, iar Kievul, cu o recompensă uriașă (3.000 de grivne lituaniene), a reușit să se achite de atacul tătarilor, care amenințau să distrugă orașul.
Se crede că moldovenii participanţi la bătălie au fost omorâți pe câmpul de luptă, la fel și domnul Moldovei, Ștefan I (1394-1399). Nu există însă nici o informaţie referitoare la participarea sa directă la luptă ci, din contra, un document din timpul lui Iuga Ologul (1399-1400) menţionează: „şi credinţa lui Ştefan voievod”, dovadă care atestă că domnul încă mai trăia.
La 12 august 1698 a apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească, „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”, de Dimitrie Cantemir. „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”, scrisă în română și tipărită la Iași în 1698 este una din lucrările fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică.
La 12 august 1816 s-a născut Ion Ghica, om politic, prozator și economist român. Ion Ghica (1816-1897) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate. A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. Ion Ghica a deţinut postul de președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 – 1882, 1884 – 1887, 1890 – 1893 și 1894 – 1895). Cartea „Scrisori către Vasile Alecsandri” este capodopera sa de scriitor.
La 12 august 1877 a început a Treia Bătălie de la Plevna, una din cele mai mari ale Războiului pentru Independenţă. La luptă participă unităţi şi subunităţi ale Diviziei a 3-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 2) şi ale Diviziei a 4-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 1). După o eroică încleştare, trupele române de vânători şi dorobanţi cuceresc reduta Griviţa 1. La asalt au participat şi două batalioane din Divizia 5 Infanterie rusă. Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877-1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Sviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri. După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții. Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta. În urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com