La 14 august 1775 a apărut manifestul ţarinei Ecaterina a II-a privind lichidarea Secii Zaporojene. Cauza principală a fost politica internă a ţaratului, orientată la consolidarea puterii absolute. Circa 5 mii de cazaci, care nu s-au supus manifestului, s-au retras la Dunăre, unde au format Secea de la Dunăre, pe teritoriul actual al României.
La 14 (26) august 1871 a început sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea Mănăstirii Putna (amânată din 1869). De organizarea festivităților s-a preocupat un comitet din care făceau parte Mihai Eminescu, Alexandru D. Xenopol, Ioan Slavici, care au devenit personalităţi notorii ale culturii româneşti. La ele au participat circa 3000 de persoane din toate provinciile românești.
Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită de Mihai Eminescu „Ierusalimul Neamului Românesc” . În decembrie 1869 Comitetul provizoriu al societăților studenților români din Viena lansează un apel către toți colegii lor conaționali de la universitățile din București, Iași, Paris, Viena, Torino, Berlin, Pesta, Pisa și de la academiile din Sibiu, Oradea, Cluj, Cernăuți, Arad și Blaj, ca să contribuie — cu mijloace materiale și morale — la realizarea unei întruniri „a tinerimii române de pretutindeni într-o serbare națională”, care nicăieri nu va putea fi „mai demnă și mai festivă” decât „la mormântul lui Ștefan cel Mare, în Mănăstirea Putnei, cu ocaziunea hramului bisericesc”, ce urma să aibă loc la 15 august 1870, când trebuie să se celebreze și împlinirea a patru veacuri de la sfințirea lăcașului. Planificarea unei asemenea întruniri la mormântul lui Ștefan cel Mare avea un mobil pilduitor, marele voievod fiind considerat „primul erou național”, iar epoca sa „pagina cea mai strălucită din istoria română”, fapt pentru care „mormântul lui ar trebui să fie Mecca fiecărui român”.
Serbarea de la Putna a început la 14 august 1871, printre cele câteva mii de români din toate provinciile țării se aflau Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, G. Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi ș. a.
La hotarul mănăstirii cu satul fusese ridicat un arc de triumf, pe al cărui frontispiciu strălucea inscripția: „Memoriei lui Ștefan cel Mare, mântuitorul neamului”. Peste tot erau arborate stindarde și flamuri tricolore, stema României libere și stemele tuturor provinciilor românești. Seminariști și elevi din Cernăuți și Suceava, antrenați în pregătirea serbării, au confecționat numeroase torțe și 100 de știubeie de rășină, care aveau să ardă seara pe culmile dealurilor învecinate, în jurul orei 22 au fost lansate de pe aceste culmi 21 de salve, iar glasurile de bronz ale clopotelor au vestit intrarea preoților în biserică și începerea slujbelor religioase.
În seara aceleiași zile, „când soarele începu să se ascunză după piscurile păduraticilor munți”, Teodor V. Ștefanelli l-a văzut pe Eminescu purtând un vraf de hârtii subsuoară. Ele conțineau cunoscutul „Poem al Putnei”, tipărit în foi volante la Tipografia „Buciumul român” din Iași, pe care marele poet avea să-l distribuie a doua zi participanților la serbare și pe care i l-a citit lui Ștefanelli, în acea seară, atât de emoționat, „încât nici nu observase că în jurul lor se strânse mai multă lume care asculta și ea în tăcere, cuprinsă de farmecul frumoasei declamațiuni a lui Eminescu”.
Serbarea de la Putna a culminat în ziua următoare, 15 august. Lumea se adună de dimineața la porticul festiv, unde Ioan Slavici rosti o alocuțiune adecvată momentului. După oficiera liturghiei, egumenul Arcadie Ciupercovici rosti o cuvântare, evocând gloria străbună și semnificația serbării. Eminescu va relata, în numărul din 22 — 25 august 1871 al „Curierului de Iași”, că „eminentul preot știu atât de bine să vorbească la sufletele auditoriului (…), încât (…), am simțit inima noastră mișcându-se de patriotism și însuflețire”. La portic, unde reveni mulțimea, tânărul A. D. Xenopol rosti strălucita cuvântare festivă. „Cu patru sute de ani aruncăm noi gândirile și simțirile noastre înapoi — spunea vorbitorul — și totuși, de vom privi bine în sufletul nostru, vom vedea cum se amestecă, în acel îndepărtat trecut, farmecul viitorului; cum fiece faptă a lui Ștefan cel Mare e cu atâta mai măreață, cu cât noi astăzi putem să ne-o amintim împreună pe mormântul lui, cu cât simțim că în această împreună amintire stă sâmburele unor puteri de viață ce pot să ne întărească în propășirea pe calea dreptului și a adevărului care susțin și înalță popoarele…”.
La ora 12 începu ospățul; 1600 de oameni iau masa în portic, iar ceilalți pe unde apucă. Lăutarii porniră să cânte, horele se încingeau vijelioase. Cu acest prilej ar fi cântat și Ciprian Porumbescu, tânăr de 18 ani, pe vioara vestitului lăutar Grigore Vindireu, declarând emoționat tatălui său: „Tată, am cântat Daciei întregi!”.
La 14 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei. Ambasadorul Edgar Mavrocordat depune la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român. Armata română înaintează pe trei direcții în Transilvania. La rândul lor Germania și Turcia declară război României la 28 respectiv 30 august. Pe 31 august Bulgaria atacă România fără declarație de război, care va fi făcută abia pe 1 septembrie 1916. Din punct de vedere militar, Campania anului 1916 a cuprins patru operații militare de nivel strategic, fiecare dintre acestea incluzând un număr de mari bătălii: operația ofensivă în Transilvania; operația de apărare pe frontul de sud (incluzând operația de nivel operativ-strategic de la Flămânda); operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați; operația de apărare a teritoriului Munteniei (incluzând operația de nivel operativ-strategic de apărare a Bucureștiului).
La 14 august 1941 Preşedintele SUA, F.D. Roosevelt, şi Primul ministru al Marii Britanii, W. Churchill, au semnat „Carta Atlanticului”, document considerat ca fiind punctul de plecare în crearea Naţiunilor Unite. URSS adera la acest tratat la 14 septembrie 1941. „Carta Atlanticului” stipula că cele două state nu urmăresc extinderea teritorială și proclama dreptul la autodeterminare al popoarelor care fuseseră lipsite de acest drept și a contribuit la consolidarea coaliției antihitleriste.
La 14 august 1958 a încetat din viaţă savantul francez Frederic Joliot-Curie, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1935, împreună cu soţia sa, Irene Joliot-Curie. În 1934 a obținut un izotop radioactiv artificial – o formă activată a fosforului. În 1939 a demonstrat că fisiunea atomului de uraniu poate duce la o reacţie în lanţ. Împreuna cu soția sa, Irène, Frédéric Joliot-Curie a fost promotorul chimiei anorganice moderne.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com