La 15 februarie 1840, cu 180 de ani în urmă, s-a născut Titu Liviu Maiorescu, personalitate remarcabilă a României din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.
Viitorul academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României (1912-1914) și membru fondator al Academiei Române, a văzut lumina zilei la 15 februarie 1840, la Craiova. Tatăl său, Ioan Maiorescu, a activat ca profesor la Cernăuți, Craiova, Iași, București, fiind o figură luminoasă a epocii de formare a învățământului românesc modern.
Titu Maiorescu a trăit în copilărie la Craiova, București, Brașov, Sibiu și Blaj, unde l-a cunoscut pe Avram Iancu. În 1851 familia Maiorescu s-a stabilit la Viena, iar Titu Maiorescu a studiat la Academia Tereziană, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. A studiat apoi la Berlin, unde a obținut doctoratul, apoi a obținut licențe în litere, filosofie și drept la Paris.
În 1862 a fost numit procuror, apoi profesor la Universitatea din Iași și director al Gimnaziului central din capitala Moldovei. A fost ales apoi decan al Facultății de Filosofie, iar în 1863 – rector al Universității din Iași și, totodată, director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din același oraș.
Ascensiunea sa a fost fulminantă: la 22 de ani era profesor universitar, la 23 de ani a devenit decan, apoi rector, la 27 de ani a devenit membru al Academiei Române, la 30 de ani a devenit deputat, iar la 34 de ani – ministru.
Titu Maiorescu s-a ocupat, în afara carierei sale universitare, și de fondarea Societății Literare „Junimea”, care i-a promovat pe Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă. A devenit și critic literar, dar și ideolog și militant al Partidului Conservator. Afilierea sa politică i-a adus postul de deputat, apoi pe cel de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, în mai multe mandate. A colaborat foarte bine cu regele Carol I, care l-a numit agent diplomatic la Berlin, apoi a revenit în Parlament și a fondat ziarul „Timpul”, la care a lucrat Mihai Eminescu.
Din 1884 s-a transferat la Universitatea din București, iar în 1892 a fost numit rector al acesteia. În 1912 Titu Maiorescu a devenit ministru al Justiției, iar în 1913 – prim-ministru și ministru de Externe. În această calitate a condus Guvernul în Cel de-al Doilea Război Balcanic și a prezidat Conferința de Pace de la București. La izbucnirea Primului Război Mondial, s-a pronunțat pentru neutralitate. A murit în 1917, la 77 ani, și a fost înmormântat în București.
Titu Maiorescu a fost autorul celebrei teorii sociologice, a formelor fără fond, aceasta constituind „piatra de temelie” pe care și-au construit operele reprezentanții de vază ai literaturii române Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com