La 16 noiembrie 1770, la Bonn, Germania, s-a născut genialul compozitor Ludwig van Beethoven. Beethoven a început să ia lecţii de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaşte dotarea muzicală excepţională a tânărului Beethoven şi, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecţii cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza îmbolnăvirii şi morţii mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curţii şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morţii împăratului Iosif al II-lea. În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu şi al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuşeşte să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist şi de compozitor. Graţie acestor relaţii şi a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziţii, Beethoven reuşeşte să dobândească o independenţă, pe care şi-a dorit-o cândva şi Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său concert pentru pian şi orchestră. După primele sonate pentru pian — printre care sonata op. 13 „Patetica”, Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune şi prima lui simfonie, în Do-major. În acelaşi timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul „Testament de la Heiligenstadt” (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuşi, tocmai în aceşti ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârşite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a „Eroica”, apoi sonata pentru pian op. 57 „Appassionata”, concertul pentru vioară şi orchestră, simfoniile a V-a (a „Destinului”) şi a VI-a („Pastorala”). În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu faţa la public, putând astfel să-şi trăiască triumful. Tot mai bolnav, fiind ţintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimitirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer.
La 16 decembrie 1859 s-a născut la Mihoveni-Suceava, profesorul Vasile Tarnavschi, unul dintre teologii de seamă ai Ortodoxiei române, specializat în „Vechiul Testament”. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie la Cernăuţi (1878 – 1882), care-i conferă doctoratul în 1886, după care continuă cu Studii de specializare pentru Vechiul Testament şi limbi semitice la Viena, Breslau (azi Wroclaw) şi Berlin (1999-1900). A fost preot în Stroieşti – Suceava (1887 – 1889), preot şi profesor de Religie în Suceava (1889 – 1896), preot în Cernăuţi (1896-1898), docent (1900), profesor extraordinar (agregat, 1903), apoi titular ( 1906-1932) la catedra de Studiul biblic al Vechiului Testament şi Limba ebraică de la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, rămasă vacantă prin moartea lui Isidor Onciul (1897). A suplinit un timp catedra de Teologie practică, a predat cursuri neobligatorii de aramaică, siriacă şi arabă şi a fost decan al Facultăţii de Teologie (de cinci ori), rector al Universităţii din Cernăuţi de două ori (1918-1920), arhipresbiter stavrofor, apoi mitrofor (1923), director şi redactor al revistei „Candela” (1923- 1932), preşedinte al Asociaţiei clerului din Bucovina (1923 – 1924). Prin activitatea sa la catedră, dar mai ales prin lucrările sale, poate fi socotit cel mai de seamă teolog veterotestamentar ortodox român. Vasile Tarnavschi a decedat la 4 februarie 1945, la Bucureşti.
La 16 decembrie 1936, la Cernăuţi s-a născut pictorul român Constantin Flondor. Constantin Flondor a fost fiul lui Dumitru Flondor și al Claudiei-Roma Flondor, născută Ivasiuc. Tatăl său, Dumitru Flondor, era fiul lui Gheorghe D. Flondor, moșier din satul Volcineț, județul Hotin (azi în Republica Moldova). Dumitru Flondor făcea parte din ramura basarabeană a Familiei Flondor, cu descendență din Constantin cavaler de Flondor (1764-1819). Pe linia maternă, Constantin Flondor ţine de neamul Ivasiuc. Vestitul pictor bucovinean, Nicolae Ivasiuc (1865-1937), a fost fratele bunicului dinspre mamă, Vasile.
Odată cu instalarea puterii sovietice în ţinutul bucovinean, în vara anului 1940, familia Flondor se refugiază la Bucureşti. În 1944 urmează cel de-al doilea refugiu, la Podari, judeţul Craiova. În anul 1949 familia lui Constantin Flondor se mută la Timişoara. În perioada 1950-1954 Constantin Flondor a studiat la Liceul de Arte Plastice din acest oraş. Apoi îşi continuă studiile la Institutul „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Din 1962 şi până în 1991 funcţionează ca profesor la Liceul de Arte Plastice din Timişoara. Din 1991 este cadru didactic universitar, Facultatea de Artă de la Universitatea de Vest Timișoara, unde în perioada 1996-1999 îndeplineşte funcţia de decan.
Constantin Flondor, vorbind despre inovaţiile sale în pictură, afirmă: „Iubirea pentru matematică trece prin mirare, fiind o aplicare pentru căutarea armoniei în această lume. Dialogul cu natura, comunicarea cu plantele, rămâne pentru artist, el însuşi natura. Există ceva ce circulă între noi şi lume… Când aflu o taină, un mister, este o bucurie”.
Constantin Flondor a balansat în căutările sale de a studia natura între matematică şi pictură. Căutarea relației dintre realitate şi pictură a dus la efortul de asimilare a noilor estetici matematice şi teorii artistice. Nevoia de comunicare a dat caracterul de pionierat al demersului artistic şi pedagogic al lui Constantin Flondor. „Iar acum, sensibilitatea mea pentru fulgul de nea ține de reluarea unor gânduri mai vechi în analogie cu simbolul pentru Cer și Cernere. Am găsit în Fragmentarium-ul lui Eminescu următoarea minunată observație: „Crucea bizantină este ca un fulg de nea, mic reprezentant al universului”. În acest fel lucrurile se leagă, iar geometria pe care o utilizez nu este rezultatul unor invenții, ci a unor descoperiri, a unor observații”, subliniază pictorul inovator, Constantin Flondor, cu origini cernăuţene.
La 16 decembrie 1989 au izbucnit manifestaţiile antidictatoriale şi anticomuniste de la Timişoara, care au marcat începutul Revoluţiei române. Oamenii au început să se strângă din nou în faţa casei pastorului Laszlo Tokes. Ei au cerut primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare din oraş a pastorului. În jurul orei 15, s-a format o delegaţie care să meargă la primărie, să vadă ordinul scris. În loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Laszlo Tokes i-a sfătuit pe oameni să plece acasă, dar timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!”. Mulţimea a reuşit să pună stăpânire pe centrul oraşului.
Peste tot se auzeau strigăte şi îndemnuri. Circulaţia a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul oraşului. Se striga „Libertate, dreptate”, se cânta „Deşteaptă-te, române” şi s-a jucat Hora Unirii. Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române.
La 16 decembrie 2018 a murit cântăreața româno-canadiană Anca Pop (născută la 22 octombrie 1984, în localitatea Moldova Nouă). A lansat albumul său de debut la data de 12 iulie 2017 în Japonia. În 2008, după ce a făcut cunoștință cu muzicianul iugoslav Goran Bregović, a compus două dintre piesele celui de-al treisprezecelea album de studio al acestui mare compozitor din fosta Iugoslavie. Anca Pop a decedat la data de 16 decembrie 2018, după ce a pierdut din motive necunoscute controlul volanului automobilului său, iar mașina în care se afla a plonjat în Dunăre, lângă localitatea Svinița, în timp ce artista se îndrepta spre casă pentru a-și petrece sărbătorile care se apropiau, împreună cu familia.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com