La 16 iunie 1313 s-a născut poetul și umanistul italian Giovanni Boccaccio. Povestirile lui Giovanni Boccaccio (1313-1375), reunite în „Decameronul” (1470), au influențat nu numai literatura italiana, dar a creat modelul genului literar al nuvelei şi a influenţat creația multor scriitori europeni, exercitând o deosebită influență asupra operelor scriitorilor Geoffrey Chaucer, François Rabelais, Miguel de Cervantes, Gotthold Ephraim Lessing. În 1879 compozitorul Franz von Suppé ii dedica opera “Boccaccio”.
La 16 iunie 1599 domnul Mihai Viteazul încheie, la Târgovişte, un tratat cu trimişii lui Andrei Bathory, acceptând să fie inclus în pacea cu otomanii, pentru a câştiga timpul necesar în vederea finalizării pregătirilor pentru ostilităţile cu Poarta Otomană.
La 16 iunie 1835 a fost inaugurată, la Iași, sub domnia lui Mihail Sturdza și prin strădania lui Gheorghe Asachi și a altor învățați români ai vremii, Academia Mihaileană. Este prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova (1835-1847). Aici se țineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică și arhitectură. Este precursoare a Universității din Iași și a Colegiului Național și a pregătit o întreagă pleiadă de intelectuali. În 1847 cursurile au fost suspendate de autorităţile vremii, profesorii fiind acuzaţi de propagarea unor idei revoluţionare.
În ziua de 16 iunie a anului 1873 s-a stins din viață Andrei Șaguna, unul dintre conducătorii luptei de eliberare națională a românilor din Transilvania și primul președinte al „Astrei”, mitropolit al Transilvaniei. Andrei Șaguna (1808-1873) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.
La 16 iunie 1925, în satul Cofa (Corovca), județul Hotin (în prezent raionul Nistru al actualei regiuni Cernăuți), s-a născut poetul, prozatorul, eseistul, traducătorul român, Anatol E. Baconsky. Anatol E. Baconsky a fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox basarabean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc. Viitorul scriitor a urmat liceul la Chișinău și la Râmnicul Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul „Poezii”. Anatol E. Baconsky a fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua” de la Cluj. Dacă în primii ani poezia lui Anatol E. Baconsky este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. În 1958 Anatol E. Baconsky a fost dat afară de la „Steaua” şi până în 1977, când a murit, în Bucureşti, zdrobit de cutremurul din 4 martie, a rămas şomer. Traduce mult din lirica universală și este autorul volumului „Panorama poeziei universale contemporane”, un compendiu al poeziei moderniste europene.
La mulți ani după moartea poetului, academicianul Eugen Simion va afirma: „Baconsky credea în superioritatea artei, poezia şi eseistica lui puţin scorţoasă, cultă în chip excesiv, apără totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, senioral, pierdut în cerul marilor modele. El însuşi, ca om, trecea printre noi ca un prinţ exilat, abstras şi melancolic, de o melancolie puţin studiată, voivodală”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com