Istoricul zilei – 17 decembrie: evenimente și personalități

17 12 IS 2

La 17 decembrie a anului  497 î.e.n.,  în Roma antică a fost sărbătorit primul festival Saturnalia.  Saturnaliile (din latină Saturnalius) a fost o sărbătoare populară la romani care avea loc în fiecare an, în cinstea zeului Saturn, după terminarea lucrărilor agricole. Festivitățile de Anul Nou au originea în Babilon, apoi se transmit în Grecia antică și în cele din urmă la Roma. Prima zi de Saturnalii la Roma începea pe 17 decembrie și continua până pe  23 decembrie. Iulius Cezar, dictator pe viață al Romei păgâne, a fost cel care a instituit Festivalul de Anul Nou pe  1 ianuarie. În anul 46  î.e.n. Cezar a adoptat calendarul iulian. El a investit ziua de 1 ianuarie cu toate obiceiurile romane de Saturnalii.

17 12 IS 1

La 17 decembrie 1873 s-a născut la Făgăraș Ovid Densuşianu, filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar, profesor la Universitatea Bucureşti. Este întemeietorul şcolii lingvistice de la Bucureşti, creator de şcoală şi în alte domenii (filologie, folcloristică). Ovid Densusianu întemeiază Societatea filologică şi Institutul de filologie şi folclor, cu publicaţiile respective: „Grai şi suflet” şi „Buletinul societăţii de filologie”. Adevărata sa glorie ştiinţifică este asigurată de monumentala „Histoire de la langue roumaine” (Paris, Leroux, 1901-1938), care a fost tradusă în română în anul 1961. Importante sunt şi studiile sale de folclor, printre care binecunoscuta „Viaţa păstorească în poezia noastră populară” (1922-1923) şi, mai ales, prima sinteză de istorie literară bazată pe principii estetice, „Literatura română modernă” (în trei volume, apărute în 1920, 1921, 1933). Ovid Densusianu a fost fondatorul Institutului de Filologie şi Folclor din Bucureşti, cunoscut pentru studiile sale de la istoria limbii române, dar şi pentru poeziile simboliste. Ovid Densusianu moare la 9 iunie 1938, în Bucureşti, lăsând un nume plin de prestigiu.

La 17 decembrie  1917 a început primul război sovieto-ucrainean. Declararea Republicii Populare Ucrainene la 20 noiembrie 1917 a trezit nemulţumirea guvernului bolşevic. În noaptea din 11 spre 12 decembrie bolşevicii au început răscoala în Kiev, care a fost înăbuşită. La 17 decembrie 1917 Guvernul bolşevic din Rusia a adresat Radei Centrale de la Kiev „Manifestul către poporul ucrainean”, semnat de Vladimir Lenin şi Lev Troţki, în care în formă ultimativă se cerea să se înceteze dezarmarea regimentelor bolşevice şi să acţioneze împreună împotriva Armatei Albe. Ultimatumul a fost respins, fapt care a servit drept motiv pentru începerea războiului sovieto-ucrainean.

17 12 IS 3

La 17 decembrie 1925 , în comuna Putineiul, azi în județul Giurgiu, s-a născut Horea Popescu, regizor român. Horea Popescu (1925-2010)  a urmat, în paralel, studii la Facultatea de Drept din București și la Institutul de Artă teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, absolvindu-le pe ambele în 1953. El s-a specializat apoi în regie de cinema la Institutul de Înalte Studii Cinematografice din Paris. Horea Popescu a regizat pelicule precum „Omul de lângă tine” (1961), „O dragoste lungă de-o seară” (1963), „De trei ori la Bucureşti” (1968), „Bălcescu” (1974), „Cuibul de viespi” (1987) şi „Moartea unui artist” (1991). Ca actor, Horea Popescu a apărut în distribuţia filmelor „Maiorul şi moartea” (1967), „Răutăciosul adolescent” (1968), „Realitatea ilustrată” — serial tv (1969), „Dimitrie Cantemir” (1973), „Comedie fantastică” (1975), „Actorul şi sălbaticii” (1975), „Crucea de piatră” (1994).

17 12 IS 4

La 17 decembrie 1936, Flores, Buenos Aures, Argentina, s-a născut Papa Francisc ( Jorge Mario Bergoglio). Este al 266-lea episcop al Romei şi papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop  de Buenos Aires. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit. Papa Francisc vorbește cursiv următoarele limbi: spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana — limba maternă a părinților, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie. Posedă noțiuni de limbă portugheză. În domeniul literar Jorge Bergoglio apreciază cel mai mult scriitorii Friedrich Horderlin, Jorge Luis Borges şi Feodor Dostoevski. Îi plac de asemenea filmele neorealismului  italian. Iubește fotbalul.  La 24 noiembrie 2017 papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

17 12 IS 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий