Istoricul zilei – 17 iulie: evenimente și personalități

17 07 IST 4

La 17 iulie 1810 s-a născut August Treboniu Laurian, om de cultură marcant al secolului al XIX-lea, istoric şi om politic, participant la Revoluţia de la 1848. August Treboniu Laurian, pe numele real Augustin Trifan (1810-1881) a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române (2 iunie 1867), secretar general și președinte al Societății Academice Române și președinte al Secțiunii Literare (1867-1876). A întemeiat împreuna cu Bălcescu revista „Magazin istoric pentru Dacia”.

17 07 IST 1

La 17 iulie 1821 a avut loc Lupta de la Slobozia. Cetele de panduri, rămase fără conducătorul lor, Tudor Vladimirescu, au fost înfrânte de turci. Astfel s-a încheiat Revoluția de la 1821.

Revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote. Această acțiune a adus în Moldova, după lunga perioadă fanariotă, din nou un domn pământean în persoana lui Ioniță Sandu Sturdza și în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica. Totodată, revoluția a consolidat ceea ce Nicolae Bălcescu va denumi mai târziu ca fiind „Partida Națională”.

Tudor Vladimirescu (1780-1821) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor. S-a născut în satul Vladimiri (Gorj). A învățat carte și limba greacă în casa boierului aromân Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și pe care l-a întrebuințat în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite. Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor – armată cu obligații semipermanente – și participă la războiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu distincția Ordinul Vladimir, clasa a III-a. În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820.

Prezent în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.

La 17 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a elaborat Cererile poporului român, document cu caracter constituțional. În cele peste 30 de puncte ale acestui act se evidenția scopul revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme. Se insista asupra înființării unui stat obștesc, cu domn pământean, ales de cler și boieri.

Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta pe Tudor Vladimirescu. Ridicat prin trădare de la Golești, la 21 mai Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. L-a avut ca dușman pe redutabilul locotenent-colonel Dimitrie Papazoglu, decorat la Paris de Alexandru I pentru merite deosebite în executarea de hărți militare.

17 07 IST 2

La 17 iulie 1923 a decedat Theodor Rosetti, publicist și politician român,  cel de-al șaisprezecelea prim-ministru al României în perioada 1888-1889  și membru de onoare al Academiei Române (1891), Societății Junimea (1863). Theodor Rosetti (1837-1923) a fost Ministru de Finanțe în 1912 și Președinte al Senatului Român în 1913, în guvernul Titu Maiorescu. Descendent al unei vechi familii boiereşti, primește o educație germană în cadrul lecțiilor desfășurate în sânul familiei. A început liceul la Lvov și l-a terminat la Viena, a studiat economia politică și finanțele la Viena și Paris. Și-a luat licența în drept la Paris, iar în 1860 este numit judecător la tribunalul din Iași, numărându-se printre întemeietorii societății „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 — 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească. Invitat de Regele Carol I să participe la Consiliul de coroană din 3 august 1914 în calitate de fost conducător al guvernului României, Theodor Rosetti, unul dintre cei doi decani de vârstă ai Consiliului, alături de P. P. Carp (avea șaptezeci și șapte de ani în 1914), se pronunță pentru neutralitate: ,,Să stăm deci liniștiți la o parte, să ne vedem de nevoile și de necazurile noastre și să ne căznim să păstrăm ceea ce cu atâta trudă am agonisit”,  decât să ne avântăm într-un război contra simțământului public, mai bine să rămânem neutri”.

17 07 IST 3

La 17 iulie 1945 a început Conferinţa de la Potsdam. În cadrul ei SUA şi Marea Britanie nu au recunoscut Guvernul Groza din România.  Conferinţa de la Potsdam  a fost ținută după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial la Cecilienhof, în Potsdam, Germania (lângă Berlin). Au participat reprezentanții Uniunii Sovietice, Angliei și Statelor Unite ale Americii, cele mai mari și mai puternice forțe ale Aliaților care au învins Puterile Axei în al Doilea Război Mondial. Delegațiile au fost conduse de șefii guvernelor celor trei națiuni învingătoare – Secretarul General al CC al PCUS, Iosif Stalin, Primul-ministru englez, Clement Attlee și, respectiv, Președintele american, Harry S. Truman. Stalin, Churchill și Truman— și Clement Attlee, care l-a înlocuit pe Churchill după ce partidul Laburist a învins Partidul Conservator în alegerile generale din 1945, s-au adunat să decidă cum să administreze Germania Nazistă înfrântă, care semnase capitularea necondiționată cu nouă săptămâni mai devreme, la 8 mai. Pe agenda de lucru a conferinței s-au aflat și problemele ordinii internaționale postbelice, problemele tratatelor de pace și aprecierea efectelor războiului.

La 17 iulie 1949 s-a născut Ion Hadârcă, poet, om politic din Republica Moldova.  A debutat ca poet în timpul școlii, publicând în anul 1965 primele versuri în revista „Cultura Moldovei”.  Între anii 1968–1970 își satisface stagiul militar obligatoriu în Armata Sovietică, după care devine student la Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Chișinău (1970-1974). În perioada studiilor universitare, își continuă activitatea literară, citind primele cicluri de poeme în cadrul cenaclului literar „Luceafărul”, poezii care i s-au publicat în ziarele „Tinerimea Moldovei”, „Moldova socialistă”, „Cultura Moldovei”. Între anii 1974–1978, efectuează studii de doctorat la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a Republicii Moldova și activează în calitate de colaborator. În anul 1977 este consemnată apariția primei plachete de versuri a lui Ion Hadârcă, „Zilele”,  în prefața căreia criticul literar Mihai Cimpoi  remarca: „Nu poetul alege temele, ci temele îl aleg pe poet, după cum nu poetul are de căutat dimensiunea temporală, cărei este predestinat, ci Prezentul l-a încadrat organic în sine”. Pentru acest volum, i-a fost decernat Premiul „Boris Glăvan” al tineretului din RSS Moldovenească. În anul 1978, devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.  La Plenara din 18-19 mai 1987 este ales membru al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor, precum și secretar al Comitetului de conducere.  Începând din anul 1992, Ion Hadârcă îndeplinește funcția de președinte al cenaclului „Mihai Eminescu” de la Biblioteca Publică „O.Ghibu” din Chișinău. Ion Hadârcă s-a remarcat și ca traducător, publicând traduceri din creaţia lui Mirta Agirre, I. Pirkuliev, Samuil Marșak, Aleksandr Pușkin, Mihail Lermontov, Velimir Hlebnikov, Serghei Esenin, Evgheni Evtușenko, Ivan Draci, de Federico Mayor. Marele poet român Adrian Păunescu l-a caracterizat astfel pe Ion Hadârcă:  „Poezia lui a rămas însă aceeaşi: o splendidă sinteză de simţire şi luciditate. Moldova suverană îi datorează mult şi luptătorului Hadârcă, şi poetului Hadârcă. Citindu-l pe acest poet, după ce i-am tot citit pe ceilalţi, sunt obligat să constat că marea poezie de la Chişinău este recunoaşterea revoluţiei de la Chişinău. Sper, pentru tot restul poeziei române, cea scrisă între hotarele de azi ale statului nostru, să se molipsească de simplicitatea, de îndurerarea, de fatalitatea poeziei basarabene. O poezie care a dezrobit o ţară. Unul din numele acestei lupte este acelaşi cu unul din numele acestei poezii: Ion Hadârcă”.

17 07 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий