Istoricul zilei 18 septembrie: evenimente și personalități

18 09 IST 2

La 18 septembrie 53 e.n. s-a născut Împăratul Traian.  Marcus Ulpius Nerva Traianus (53-117) a fost  împărat Roman între 98-117. Urna de aur cu cenuşa împăratului a fost depusă într-o încăpere din soclul Columnei din Roma, care a devenit astfel şi mormântul cuceritorului Daciei. În timpul domniei lui Traian Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale teritoriale. A fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni a Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia.

18 09 IST 1

La 19 septembrie 1677, la Iaşi a apărut „Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei” de Miron Costin, apreciată pentru viziunea umanistă asupra teritoriului şi istoriei naţionale şi pentru ampla demonstrare a latinităţii limbii şi poporului român.

Este prima carte despre politica şi geografia ţărilor române, scrisă de un român şi destinată străinilor. Autorul, cronicarul Miron Costin, lămurea: „Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lângă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: «hereditas romana», iar acum moldovenii numesc «hereditas» herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă…”.

În lucrarea sa  „Cronica Moldovei şi a Munteniei” Miron Costin consacră câteva mici capitole cuceririlor romane în Dacia, precum şi un şir de vestigii ale culturii materiale ce atestă dominaţia romană în Bazinul carpato-dunărean, prezintă date convingătoare cu privire la originea latino-romanică a limbii materne, se opreşte succint la legenda despre Dragoş, la credinţele şi superstiţiile moldovenilor, înşiruie ţinuturile, râurile şi oraşele Ţării Moldovei.

Aceste teme îşi găsesc oglindire şi în o altă lucrare a cronicarului – „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, scrisă  în ultimii ani de viaţă ai lui. Această operă, de largă rezonanţă şi înaltă ţinută ştiinţifică, constă din 17 capitole, în care autorul vorbeşte despre Imperiul Roman, despre Dacia şi cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populaţiei româneşti din Maramureş în Moldova, despre cetăţile moldovene, despre îmbrăcămintea, obiceiurile şi datinile moldovenilor etc. Scopul urmărit de autor constă în a arăta originea nobilă romană a poporului său, precum şi originea comună latină a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numită limba română, care de asemenea este de origine latină. Drept argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci şi mostre arheologice, epigrafice, numismatice şi etnografice.

Spiritul şi ideile din această scriere au fost dezvoltate, căpătând dimensiuni cu adevărat monumentale în operele lui Dimitrie Cantemir şi prin intermediul acestuia, în lucrările cărturarilor Şcolii Ardelene de la hotarul secolelor XVIII-XIX.

La 18 septembrie 1793  Preşedintele SUA, George Washington, a pus piatra de temelie a Capitoliului, devenit astăzi simbol al politicii americane şi al libertăţii acestei naţiuni. Capitoliul Statelor Unite ale Americii este o clădire care servește ca sediu al guvernului pentru Congresul Statelor Unite ale Americii, ramura legislativă a guvernului federal al Statelor Unite ale Americii. Clădirea se găsește în Washington, în vârful colinei cunoscută sub numele de Capitol Hill.

18 09 IST 3

La 19 septembrie 1895  Împăratul Austro-Ungariei, Franz Joseph I, i-a graţiat pe memorandiştii români din Transilvania,   sub presiunea opiniei publice româneşti şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României. Petiţia fusese aprobată la 25 martie 1892 de liderii Partidului Naţional Român şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători. La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a primit delegaţia şi deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, l-a trimis autorităţilor maghiare. Memorandumul făcea o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contesta şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania. De asemenea, combătea declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar minoritar deţinea puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare şi discriminare. Situația românilor a ajuns să fie remarcată și de personalități politice ale vremii din alte țări. Autorităţile maghiare au deschis acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi a altor fruntaşi ai românilor ardeleni, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare. Cu acest prilej, Ioan Rațiu, unul din liderii memorandiştilor, a rostit celebra frază:„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I al României pe lângă Curtea de la Viena.

18 09 IST 4

La 18 septembrie 1896 a murit la Chişinău  Ştefan Gonata, agronom şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române.  Ștefan Gonata s-a născut la 1 februarie 1838 la moșia tatălui de la Trifănești, în Basarabia.  Avea șase ani când a pierdut unul după altul trei frați, apoi a decedat și mama. Tatăl și-a dedicat viața pentru educația fiului său. Încă de la o vârstă destul de fragedă începuse să facă lecturi serioase din autorii clasici. În 1856 absolvă liceul regional din Chişinău  și pleacă la Odesa, la colegiul „Richelieu”, pe care-l părăsește din anul III. Își continuă studiile la Paris, unde urmează filozofia şi viticultura. Revenit în țară, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863 — 1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite județe.

Ștefan Gonata a amenajat pe moșia sa un sector agricol experimental și a început desfășurarea de experimente științifice, mai ales în domeniul viticulturii. El a fost unul dintre acei care a adus și a aclimatizat în Basarabia vița-de-vie franceză. A colaborat la mai multe publicații agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observațiile sale științifice le împărtășea cu savanți din România și din alte țări europene. Era prieten cu Mihail Kogălniceanu, cu care întreținea corespondența. La numai 29 de ani, în 1867, participă la fondarea Societății Academice Române și din 1870 este ales membru de onoare al Academiei Române. La Zberoaia a deschis un spital și a organizat un muzeu. Avea o bibliotecă extraordinară. Ultimii ani de viață Ștefan Gonata i-a trăit chinuit de boală, în izolare. În chinurile bolii și-a dat foc manuscriselor și unor documente, iar ceea ce n-a ars atunci, a ars în timpul revoluției din 1917.

18 09 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий