La 19 ianuarie 1806 s-a născut fabulistul român basarabean Alecu (Alexandru) Donici.
Viitorul fabulist a văzut lumina zilei în satul Bezeni, județul Orhei, sat care astăzi îi poartă numele. Tatăl său, Dimitrie Donici, era rudă cu părinții scriitorului Alecu Russo.
În tinerețe Alecu Donici a fost militar, absolvind liceul de profil din Sankt-Petersburg. În 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul „Ekaterinburg”, în Sudul Basarabiei. Invocând motive familiale, revine la baștină în 1826 și activează la început în orașul Chișinău, apoi la Iași și Piatra-Neamț. Se ocupă de literatură. În anul 1835 revista „Teleskop”, editată la Moscova, îl evidențiază pe Alecu Donici ca traducător de fabule din creația scriitorilor ruși Pușkin și Krîlov.
Alexandru Donici face cunoștință cu Costache Negruzzi, care vine la Chișinău în 1835. În cooperare cu Costache Negruzzi, traduce și publică mai multe creații ale clasicilor literaturii universale, inclusiv poemul „Țiganii” de Aleksandr Pușkin. În toamna aceluiași an, emigrează în Moldova de peste Prut, unde aderă la mișcarea culturală pașoptistă. Este funcționar la Epitropia școlilor, asesor al Curții de Apel, membru în divanul obștesc, contribuie la dezvoltarea învățământului, presei și teatrului național.
Traducerea fabulelor lui Krîlov l-a inspirat pe Alecu Donici la scrierea fabulelor proprii. În perioada anilor 1840-1842 publică la Iași două culegeri de fabule, acestea fiind apreciate de Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alexandru Hâjdău și de alți contemporani, iar tânărul Mihai Eminescu în poezia „Epigonii” are motivul să-l numească pe fabulist „Donici – cuib de-nțelepciune”.
Datorită fabulelor sale, Alexandru Donici a rămas un nume de referință în literatura română. În creația sa sunt populare fabulele „Antereul lui Arvinte”, „Musca la arat”, „Racul, broasca și știuca”, „Doi câini”, care pot fi întâlnite în manualele școlare.
A murit Alecu Donici la 21 ianuarie 1865, la Iași.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
