Istoricul zilei: 2 februarie — În epoca telefoanelor mobile, telegrama nu și-a pierdut statutul documentar

2 02 2020 LC site Telegraf

La 2 februarie 1853, cu 167 de ani în urmă, a avut loc inaugurarea primei linii de telegraf electric din spațiul românesc, stabilindu-se astfel legătura între Iași și Cernăuți și de aici cu Viena. 

Cu doi ani mai târziu, în 1855, a fost instalată legătura telegrafică între Cernăuți și Lviv. Cu timpul, rețeaua telegrafică s-a extins. Spre finele secolului al XIX-lea în ținutul bucovinean erau circa 100 puncte de telegraf.  În primele două decenii ale secolului al XX-lea telegraful a apărut la Suceava, Berhomet, Ciudei, Țureni, Sadagura, Noua Suliță, Vașcăuți, Boian, Cireș și în alte sate. În anul 1913 existau deja 149 puncte de telegraf. La începutul secolului al XX-lea între Cernăuți și capitala Imperiului Austro-Ungar schimbul de telegrame ajungea la 250 pe zi. Din acest motiv, autoritățile bucovinene au insistat să fie creată o linie de telegraf aparte cu Viena. A izbucnit Primul război mondial și acest plan n-a fost realizat.

Odată cu instalarea puterii sovietice în regiune, punctele de telegraf s-au redus brusc – până la 20. A devenit mai operativă legătura telefonică. Până în anul 1967 nodul de telegraf regional se afla în clădirea Poștei centrale din Cernăuți.

În pofida modernizării mijloacelor de transmitere a informației – poșta electronică, telefoanele staționare și mobile, legătura video – telegrama tradițională nu și-a pierdut statutul documentar. Anume telegrama este acceptată ca document  juridic și nu comunicatul pe poșta electronică. Deci, corespondența prin telegraf continuă.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий