Istoricul zilei – 20 mai: evenimente și personalități

20 05 IST 1

La 20 mai 325 a început Conciliul de la Niceea, primul sinod ecumenic al bisericii creștine (astăzi orașul İznik din Turcia). La acest prim conciliu (sinod) ecumenic au participat după unele mărturii 200, după altele 318 episcopi din tot ținutul creștin, mai puțin de la iudeii creștini și de la Biserica Mar Thoma. Sinodul a discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria. Acesta susținea că Iisus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veșnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Iisus și l-ar fi înfiat. Discuția centrală a acestui sinod se poartă în jurul termenului de „homoousios” (consubstanțial, de aceeași ființă). Arius propunea formula homiousios” (de ființă asemănătoare), în sensul că Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă. De asemenea, doctrina ariană susține că: „a fost o vreme când Fiul nu exista”, adică Fiul ar fi fost o creatură superioară, dar totuși doar o creatură.  Exact acest lucru e lămurit de sinodul I de la Niceea: Iisus Christos este „de o ființă” (homoousious) cu Tatăl”. Fiul este „născut, iar nu făcut”. Primele opt articole ale simbolului niceno-constantinopolitan reprezintă formula dogmatică adoptată de acest sinod. Din punct de vedere ecumenic „Credo”-ul (Crezul) de la Niceea a afirmat în contra ereticilor arianiști pentru prima dată la nivelul întregului Imperiu Roman necesitatea recunoașterii Sfintei Trinități (Dumnezeu, Iisus Hristos și Duhul/Spiritul Sfânt) ca piatră de temelie a religiei Imperiului, Ortodoxismul catolic. Arianismul era potrivnic acestei dogme și era adoptat de triburile germanice ce intrau în contact cu civilizația romană.

La 20 mai 1388 a avut loc prima mențiune documentară a orașului Suceava, principala reședință a domnitorilor Moldovei din timpul lui Petru I Mușat (1375-1391) până în 1566 când Alexandru Lăpușneanul transferă capitala la Iași.  Teritoriul actualului oraş Suceava şi împrejurimile sale au fost locuite, aşa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele al II-lea şi al III-lea exista aici o aşezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând şi puternice influenţe romane. În epoca migraţiei şi în secolele următoare populaţia autohtonă a continuat să vieţuiască pe aceste meleaguri, iar la sfârşitul secolului al XIV-lea, Suceava este menţionată drept capitală a Moldovei.

20 05 IST 2 a

La 20 mai 1608  sunt publicate pentru prima dată sonetele lui Shakespeare.  Sonetele lui Shakespeare constituie  o colecţie de 154 de sonete, care discută teme precum trecerea timpului, iubirea, frumuseţea şi mortalitatea. Aceste sonete au fost traduse în română de mai mulţi autori, inclusiv de Nicolae Argintescu-Amza, Ion Frunzetti, Violeta Popa, Radu Ştefănescu şi Gheorghe Tomozei.

20 05 IST 3

La 20 mai 1799 s-a născut Honoré de Balzac, scriitor francez.  Honoré de Balzac (1799-1850) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic. În cultura română a avut doi admiratori de valoare, George Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul „Enigma Otiliei”, și de Mircea Eliade, care în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categorii deja existente, aparte. El a creat un adevărat monument, „Comedia umană”, ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate.  La 12 noiembrie 1832 Honoré de Balzac  primește o scrisoare din Ucraina (din Odesa), semnată L’Étrangère (Străina) care se va dovedi a fi Eve Hanska, născută contesă Rzewuska, descendenta unei vechi familii aristocratice poloneze, căsătorită cu Venceslas Hanski, posesorul castelului Wierzchownia, lângă Berdicev.   Această scrisoare marchează începutul unui episod capital în viața lui Balzac. Acesta se va căsători cu contesa Hanska la 14 martie 1850, în biserica Sfânta Varvara din Berdicev.

20 05 IST 4

La 20 mai 1821 Tudor Vladimirescu este arestat în tabăra de la Golești de către Iordache Olimpianul și predat lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării greceşti Eteria. Evenimentele au loc în timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din Muntenia.

20 05 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий