La 24 septembrie 1497 oastea polonă invadatoare ajunge până sub zidurile Cetăţii Suceava, Ţara Moldovei. Având circa 60.000 de oameni în oaste, inclusiv între 5 și 10 mii de nobili în armură completă, regele Poloniei, Ioan Albert, a luat sub control partea nemuntoasă a nord-vestului Moldovei. Domnitorul Ștefan cel Mare cu oastea sa s-a retras în Cetatea Suceava. La data de 26 septembrie 1497 a început asediul cetăţii de către oastea poloneză. Cetatea a fost asediată timp de 21 de zile, dar nu a fost cucerită, iar rezistența ei a obligat armatele polone să renunțe la planul lor și să ia drumul întoarcerii.
Cetatea Suceava a fost atestată documentar pentru prima dată la 11 februarie 1388 într-un hrisov domnesc, fiind ridicată în vremea domniei lui Petru al II-lea Mușat. Ea a fost fortificată de către Alexandru cel Bun şi modificată de către Ştefan cel Mare. Astfel, sistemul defensiv construit de Ștefan, făcea imposibilă pătrunderea în cetate fără acceptul celor din interior. Cetatea avea la început un plan rectangular și ziduri groase de circa 1,5 metri, ce erau întărite din loc în loc cu turnuri de apărare de formă pătrată, iar intrarea se făcea pe latura de sud, printr-o poartă ce avea formă de un arc semicircular. Însă, răspândirea la mijlocul secolului al XV-lea a unei noi tehnici de luptă și mai ales a artileriei, a impus creşterea capacităţii de rezistenţă a Cetăţii Sucevei. Astfel, după asediul turcesc din anul 1462, Ștefan cel Mare construiește un nou și impunător pod de acces în cetate, precum și noi ziduri de incintă, care a dus la mărirea capacităţii de rezistenţă a zidurilor exterioare prin dublarea grosimii iniţiale. În vara anului 1476, însuși marele sultan Mahomed al II-lea a asediat cetatea, dar fără a avea succes.
În septembrie-octombrie 1497, după ce oastea polonă a asediat Cetatea Sucevei timp de trei săptămâni, regele Ioan Albert este nevoit să renunțe și să se întoarcă în țară. Însă, pe drumul de întoarcere, oastea moldoveană condusă de Ștefan cel Mare, atacă armata polonă, iar în lupta de la Codrii Cosminului, marele voievod obține o strălucită și importantă victorie.
La 24 septembrie 1724 este sfinţită Biserica Mânăstirii Văcăreşti, ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrocordat, situată în partea sudică a Bucureştilor, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului istoric şi artistic românesc, cea mai mare mănăstire din Balcani. Voievodul a înfiinţat aici o şcoală în limba elenă, o tiparniţă de sub teascurile căreia au văzut lumina zilei câteva cărţi de valoare în 1741 şi, ceea ce este mai important, a creat la Văcăreşti o bibliotecă de proporţii, cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari şi mai complete din Europa acelei epoci (un catalog al bibliotecii din 1723 care se păstrează confirmă numărul de 237 de autori). În 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciuma şi este îngropat la Văcăreşti, în incinta bisericii. Din păcate, după moartea domnitorului, biblioteca s-a împrăştiat.
În 1848, armata rusă de ocupaţie i-a închis la Văcăreşti pe deţinuţii revoluţionari munteni care participaseră la Revoluţia Română , iar în 1864, an al unor răscoale ţărăneşti, guvernul conservator îi încarcerează aici pe ţăranii arestaţi, întregul ansamblu monastic fiind transformat în penitenciar.
Intervenţiile făcute pentru dotarea monumentului în scopul noii destinaţii, succedate de-a lungul deceniilor, au alterat arhitectura originală a majorităţii clădirilor. Aici au fost închise personalităţi ale vieţii culturale şi politice româneşti între care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu. Ca urmare a activităţii de „sistematizare teritorială urbană şi rurală”, iniţiate de dictatorul Nicolae Ceauşescu, întregul ansamblu al acestei mănăstiri a fost dărâmat, în ciuda protestelor şi intervenţiilor Bisericii Ortodoxe Române, a oamenilor de cultură din ţară şi de peste hotare, organizaţiilor şi a instituţiilor internaţionale.
Între 11-15 decembrie 1986 a fost demolată biserica, iar în 1987 întreaga Mănăstire Văcăreşti a fost rasă de pe faţa pământului, pentru a elibera terenul în vederea construirii unui complex de clădiri pentru justiţie, în care trebuiau să se instaleze Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală, Tribunalul Suprem şi alte instanţe judecătoreşti. După ce în 1988 a început turnarea fundaţiilor, în 1990 lucrările au fost abandonate. Nici măcar dealul nu a fost cruţat, el fiind aproape total distrus.
La 24 septembrie 1928, în regiunea Sumî, s-a născut Mykola Storojenko, pictor, grafician şi monumentalist ucrainean, laureat al Premiului Naţional „T. Şevcenko”. În anul 1956 a absolvit Institutul de Artă din Kiev. A activat în domeniul picturii monumental-decorative şi graficii de carte. A fost unul dintre primii, care a pictat portretele oamenilor de ştiinţă şi cultură din Ucraina, supuşi tăcerii pe o perioadă îndelungată de timp – Maksym Berezovski, Petru Movilă, Feofan Prokopovyci, Grigori Skovoroda şi alţii. Este considerat unul dintre cei mai vestiţi ilustratori ai creaţiilor lui Taras Şevcenko. Mykola Storojenko a decedat la 15 aprilie 2015.
La 24 septembrie 1941, în a cincea zi a ocupaţiei Kievului de către trupele Germaniei naziste, diversioniştii NKVD-ului sovietic au început să arunce în aer edificiile din centrul istoric al oraşului. În această zi, pentru prima dată în cel de-al Doilea Război Mondial, au fost aplicate în masă dispozitive explozibile dirijate prin radio. În rezultatul exploziilor şi incendiilor, care au durat şi în zilele următoare, Kievul a pierdut pentru totdeauna o parte însemnată din edificiile istorice.
La 24 septembrie 1941 s-a născut Linda Louise McCartney, Lady McCartney, fotografă, muziciană și activistă americană pentru drepturile animalelor. Tatăl și mama ei erau Lee Eastman și Louise Sara Lindner Eastman. Linda s-a căsătorit cu Paul McCartney, membru al trupelor „The Beatles” și „Wings”, la 12 martie 1969, și a devenit la rândul ei membră a formației „Wings”. Tot în 1969 Paul McCartney a adoptat-o pe Heather Louise, născută din precedentul mariaj al Lindei. Linda și Paul au avut trei copii împreună. Linda a devenit Lady McCartney când soțul ei a fost făcut cavaler în 1997. McCartney a fost diagnosticată cu cancer mamar în 1995 și a murit la vârsta de 56 de ani, la 17 aprilie 1998.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com