La 26 decembrie 1557 a murit Pătraşcu cel Bun, domn al Ţării Româneşti. A fost fiul lui Radu Paisie și domn al Țării Românești (martie 1554 – 26 decembrie 1557), succedându-l pe Mircea Ciobanul, fratele vitreg al tatălui sau. A fost numit de istorici „cel Bun”, pentru că a avut o domnie liniștită, fără a ucide vreun boier. Pătrașcu vodă a fost căsătorit cu Doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioare. Au avut o fiica Maria și trei fii: Petru, căruia i s-a zis mai târziu Cercel (viitorul domn), Vintilă instalat voievod de armatele lui Ioan Vodă cel Viteaz în 1574 (dar numai patru zile) și Petrașcu, zis din Cipru. Potrivit cronicilor oficiale ale lui Mihai Vodă, ar fi avut ca fiu postum și nelegitim pe Mihai Viteazul, fapt infirmat de istoriografia mai nouă, începând cu Nicolae Iorga. Pătraşcu vodă fi murit otrăvit chiar de marele vornic Socol, care ar fi avut el însuși gânduri de domnie: lucrul nu este dovedit. Cert este numai că Socol, la revenirea lui Mircea Ciobanu în ţară, se refugiază împreună cu fiul său, Radu stolnic, în Transilvania, luând cu el și vistieria defunctului: 400.000 de ducați. Este înmormântat la Mănăstirea Dealu.
În ziua de 26 decembrie 1848, la Teatrul Naţional din Iaşi, Moldova, are loc premiera primei operete româneşti „Baba Hârca” de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo. Alexandru Flechtenmacher (1823-1898), pe numele său complet Alexandru Adolf Flechtenmacher, a fost un compozitor, violonist, dirijor şi pedagog din Moldova. A urmat studii muzicale în oraşul natal Iaşi, iar apoi a studiat la Conservatorul din Viena. S-a implicat activ în Revoluţia de la 1948, perioadă în care a scris mai multe cântece patriotice. El a compus, de asemenea, muzica pentru „Hora Unirii”, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum şi primele vodeviluri şi cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri. Remarcabilul compozitor a scris muzică pentru aproape toate spectacolele româneşti de teatru apărute între anii 1840-1880, creând circa 600 de piese muzicale. Opera sa este inspirată din folclor, iar multe din creaţiile sale, în special hore şi sârbe, au intrat în repertoriul lăutarilor români. În perioada 1 noiembrie 1864 – 1869, Alexandru Flechtenmacher a fost director la Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti, el fiind fondatorul instituţiei pedagogice şi primul director al acesteia. Instituţia a devenit ulterior Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
La 26 decembrie 1917, la Kiev s-a născut arhitectul, restauratorul, istoricul în domeniul artei şi pedagogul Iuri Aseev. Iuri Aseev (1917-2005) a fost laureat al Premiului de stat al RSSU, drept între popoare. În timpul ocupaţiei Kievului de către trupele naziste a ajutat la întocmirea documentelor necesare pentru salvarea locuitorilor oraşului. A fost coautorul restaurării mai multor catedrale din Kiev şi Cernighiv, precum şi a Porţii de Aur din capitala Ucrainei.
La 26 decembrie 1935, la Iaşi s-a născut Viorica Cortez, celebra mezzo-soprană română, stabilită în Franţa. A început să studieze muzica la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi. Fiind încă studentă, în 1964 Viorica Cortez a obținut Marele Premiu la Concursul Internațional de Canto din Toulouse. În următorul an, în Olanda a devenit deţinătoarea Marelui Premiu special „Kathleen Fettier”, iar în 1967 – Premiului I cu medalie de aur al Concursului Internaţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti. Premiul de la Toulouse i-a deschis imediat toate marile scene. Fără a mai trece prin roluri mici, a obținut un contract în Franța pentru rolul principal din opera „Samson și Dalila» de Camille Saint-Saёns.
În anul 1971 Viorica Cortez a decis să rămână în Franța. După emigrare și până în decembrie 1989 vestita mezzo-soprană n-a mai avut voie să cânte pe nici o scenă din România. A obținut cetățenia franceză, dar nu a renunțat nici la cea română. Viorica Cortez este sora mai mare a profesoarei de pian Ștefania Șerban și a sopranei Mioara Cortez.
Din casa părintească de pe Dealul Cetățuii al Iaşului, Viorica Cortez a ajuns artista lumii, celebră mezzo-soprană, „diva absolută” sau „Carmen a secolului XX”. A întors lumea pe dos de atâtea ori, a cântat pe marile scene, a fost admirată și iubită de public, însă când vine vorba de orașul de suflet, tot Iașul i-a rămas cel mai drag. N-ar face alte diferențe între orașele pe care le-a străbătut pentru că s-a simțit bine peste tot unde a întâlnit oameni care iubesc muzica. Pe lângă Iași, o legătură specială are și cu orașul Cluj, pentru că pe scena de la Cluj a debutat în operă.
Viorica Cortez a evoluat deseori în România după Revoluţia din 1989. Într-un interviu pentru presa română ea a menţionat că muzica este terapia ei. „E păcat să nu cânt dacă Dumnezeu m-a înzestrat cu acest har. Și o să continui atâta vreme cât simt încredere în vocea mea. Cât încă mă ajută vocea, o să le mai cânt oamenilor. Vreau să le împărtășesc tinerilor tot ce știu, de aceea țin și masterclass-urile”, a accentuat vedeta muzicii de operă. Fiind întrebată ce înseamnă pentru ea casa părintească, Viorica Cortez a răspuns: „Același lucru ca și înainte, poate mai mult. Pentru că tata a spus așa înainte de a închide ochii: „Singurul lucru pe care îl mai am pentru voi, este să vă iubiți și să vă întâlniți o dată pe an”. Și de atunci, în jurul Paștilor, eu vin de la Paris, Mioara de la Montréal și ne întâlnim cu Ștefania care a rămas acasă. Ne reunim de fiecare dată la casa părintească”.
La 26 decembrie 1989, după Revoluţia Română Frontul Salvării Naţionale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunţă modificările din Constituţie, garantează drepturile minorităţilor naţionale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în ţară economia de piaţă liberă şi promite desfăşurarea liberă a alegerilor.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com