La 29 iunie 1400, cu 620 de ani în urmă, începe domnia lui Alexandru cel Bun, domn al Moldovei, care a durat până la 1 ianuarie 1432.
Alexandru cel Bun a fost proclamat domn la 23 aprilie 1399, însă începe să domnească în realitate la 29 iunie 1400.
Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, vine la domnia Ţării Moldovei susţinut militar de domnul Munteniei Mircea cel Bătrân, care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava.
A fost un domn paşnic, de aceea a și fost numit „cel Bun”. Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea până la Marea Neagră, incluzând şi Cetatea Albă la Nistru, fortăreață veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi. În momentul când Moldova devine stăpână pe această regiune, Cetatea Albă este încă în mâna genovezilor, care acceptă însă suzeranitatea voievodului moldovean.
Potrivit celor scrise de cronicarul Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care sunt atestate pentru prima oară orașele Cernăuți și Iaşi.
Până la Alexandru cel Bun Voievod, numirea lui Iosif ca Mitropolit în Moldova nu era primită de Patriarhul de la Constantinopol care vroia să impună un mitropolit grec, fapt ce a creat o mare schismă între biserica moldovenească şi Patriarhia ecumenică (Patriarhia Constantinopolului). Meritul lui Alexandru cel Bun a fost obţinerea acordului Patriarhului de recunoaştere a lui Iosif ca mitropolit canonic asupra întregii Moldove în anul 1401. Delegatul în această privinţă a domnitorului a fost Grigore Ţamblac, originar din Tîrnova, Bulgaria. El a revenit de la Constantinopol cu un hrisov care recunoştea pe Iosif Mitropolit al Moldovei.
În 1402 (după alţi istorici în 1415) Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului mucenic Ioan cel Nou. În afară de consolidarea Mitropoliei Moldovei, Alexandru cel Bun a întemeiat două mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din urmă fiind ulterior înmormântat.
Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav Jagello, a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415, făgăduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricărui duşman. Alexandru cel Bun s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.
Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru cel Bun şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare.
În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova şi Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar Alexandru cel Bun a reuşit să le apere.
Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432, în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia şi Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.
La Cernăuți, oraș care pentru prima dată a fost atestat în cunoscutul hrisov al lui Alexandru cel Bun din octombrie 1408, o stradă poartă numele slăvitului domnitor al Moldovei. Numele lui îl poartă și Gimnaziul nr.6 cu limba română de predare din centrul orașului, precum și o editură de carte românească. De altfel, unele localități rurale din ținutul nostru și-au anunțat documentar prezența în istorie pe timpul lui Alexandru cel Bun.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberi.com
