La 9 noiembrie 1872 a murit Alexandru Hâjdeu (Haşdeu), cărturar şi scriitor, tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu-Haşdeu, militant pentru cauza românilor basarabeni, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866. Alexandru Hâjdeu s-a născut la 30 noiembrie 1811 în satul Miziurineţ, regiunea Ternopil, azi în Ucraina, ulterior familia s-a statornicit la moşia strămoşească de la Cristineşti, judeţul Hotin. Şi-a făcut studiile la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul teologic din Chişinău (1822-1828), apoi la facultatea de drept a Universităţii din Harkiv (1829-1832). După propriile mărturisiri, a audiat cursuri şi la universităţile din Munchen şi Haidelberg. În anii 1836-1840 a fost efor al şcolii judeţene şi al celei lancasteriene din Hotin, străduindu-se să extindă cercul disciplinelor predate în şcoală, să îmbunătăţească condiţiile pentru desfăşurarea procesului instructiv. Aici a rostit renumitele sale discursuri „Amintire despre vechea glorie a Moldovei” (1937) şi „Suvenire de cele trecute, idee de cele de faţă şi arătare de cele viitoare ale Moldovei” (1840). Ulterior a predat limba şi literatura rusă, logica, statistica şi alte discipline la gimnaziile din Vinniţa (1840-1842) şi Kameneţ-Podilski (1842-1843). În anul 1843 abandonează învăţământul, practicând până la finele vieţii sale, avocatura. A tradus şi a publicat în revistele ruse „Vestnik Evropî”, „Telescop” şi „Molva” o serie de cântece populare moldoveneşti şi valahe, însoţindu-le cu bogate comentarii de ordin istorico-literar şi etnografic. Lui îi aparţine prioritatea în propagarea folclorului moldovenesc în presa rusă. O sursă valoroasă referitoare la viaţa spirituală din Basarabia anilor 20-30 ai secolului al XIX-lea prezintă lucrarea „Literaţii basarabeni” (1835), care conţine informaţii inedite sau puţin cunoscute despre C. Stamati, A. Donici, la. Ghinculov (I. Hâncu) şi alţi autori, precum şi succinte caracterizări ale scrierilor lor. Erudiţia enciclopedică şi interesele ştiinţifice variate ale lui A. Hâjdeu i-au permis iui C. Stamati să-l considere drept „un alt Cantemir”. La 23 aprilie 1866 a fost desemnat ca membru fondator al Academiei Române, ulterior, în 1869, fiind ales membru de onoare.
În ziua de 9 noiembrie a anului 1986 s-a stins din viaţă renumita soprană română Teodora Lucaciu. S-a născut la Vulcan, în 1926 și era strănepoata preotului Vasile Lucaciu, rămas în istorie pentru contribuţia sa la Unirea din 1918 şi supranumit „Leul din Siseşti”. Când a auzit vocea hunedorencei, o comisie specială de depistare a talentelor a dus-o din Valea Jiului la Bucureşti. Teodora Lucaciu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, la clasa de operă, cu media 10 la toate disciplinele. După absolvire, s-a angajat prim-solistă la Opera Română din Bucureşti. A cântat şi la Opera din Timişoara. A avut şansa integrării într-un mediu cultural în care se regăseau nume ca Cella Delavrancea, Tudor Arghezi, Corneliu Baba, Geo Bogza, Zaharia Stancu, Petru Dumitriu şi Arta Florescu. Turneele în străinătate au făcut ca numele Teodorei Lucaciu să fie pomenit adesea în presa internaţională de specialitate. În 1977, directorul Conservatorului Naţional „Bustastamente Celli” din Machala, Edgar Palacios, a invitat-o pe româncă să concerteze în Ecuador, la Loja. De atunci, soprana n-a mai apărut niciodată pe o scenă din patria ei. Vizita Bucureştiul în fiecare an, dar numai pentru câteva săptămâni. S-a stabilit la Machala, capitala provinciei El Oro, unde a înfiinţat Institutul de Muzică „W.A. Mozart”, şi a predat aici lecţii de canto, pian şi istoria muzicii. Teodora Lucaciu a murit în 1986, la nouă ani după ce a părăsit România şi la câteva minute după ce a coborât de pe scenă. Un infarct i-a pus capăt vieţii cu nouă zile înainte de-a împlini 60 de ani. Ministerul Culturii din Ecuador a decis ca Institutul de Muzică înfiinţat de românca din Valea Jiului să poarte numele celebrei soprane, în amintirea a tot ce a însemnat pentru cultură artista hunedoreană.
La 9 noiembrie 1989 a căzut Zidul Berlinului – zid-frontieră şi unul din simbolurile „războiului rece”, care a împărţit Germania în două. Construcţia Zidului Berlinului a început noaptea la 13 august 1961, el devenind frontieră între Berlinul de Vest şi Berlinul de Est. Construcţia şi reutilarea zidului a durat din 1962 şi până în 1975, el având o lungime de 155 de kilometri. Reunirea celor două Germanii a avut loc la 3 octombrie 1990.
La 9 noiembrie 1995 Ucraina a devenit a 37-ea ţară-membră a Consiliului Europei. Devenind membră a Consiliului Europei, Ucraina şi-a asumat mai multe angajamente în domeniul reformării legislaţiei în vigoare în baza normelor şi standardelor CE.
La 9 noiembrie 2012 a decedat, la vârsta de 83 de ani, vestitul actor român, Iurie Darie. Iurie Darie-Maximciuc s-a născut la 14 martie 1929, în Vadul Raşcov, pe atunci în județul Soroca din Basarabia. În anul 1952 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Debutează în anul 1953, în filmul „Nepoţii gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu şi alături de Marga Barbu şi Liviu Ciulei. Apoi a jucat în peste 40 de producţii cinematografice şi a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis. În palmaresul său figurează roluri în numeroase filme: „S-a furat o bombă” (1961), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999).
Înainte de 1989 Iurie Darie era extrem de cunoscut şi prin intermediul televiziunii, unde s-a remarcat în emisiunile pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini alături de o micuţă coprezentatoare, Mihaela. A fost căsătorit cu actriţa Consuela Roşu cu care are un fiu Alexandru (Ducu) Darie, care nu numai ca a moştenit talentul părinţilor săi, dar chiar se pare ca i-a depăşit. Alexandru Darie a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor din Europa cu sediul la Paris. După moartea extrem de prematură a soţiei sale, Iurie Darie se îndrăgosteşte din nou, de data aceasta de colega sa Anca Pandrea cu care formează un cuplu demn de invidiat. În 22 de ani, Iurie şi Anca nu au stat despărţiţi mai mult de patru zile. În 2004 actorul Iurie Darie se filmează alături de partenera sa de viaţa în serialul televizat „Numai Iubirea”, iar în mai 2009 primeşte premiul de excelenţă pentru întreaga sa carieră actoricească la Festivalul Comediei româneşti. Considerat un Zorro datorită rolului său din „Muschetarul român”, actorul Iurie Darie afirma mereu: „Cea mai mare satisfacţie profesională este atunci când nu simţi cum trece timpul şi eşti mereu în atenţia publicului”. După plecarea sa la ceruri, în ziua de 9 noiembrie 2012, Iurie Darie a rămas mereu în memoria iubitorilor de cinema.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com