E frumoasă și semnificativă pentru noi românii ziua de 1 decembrie. Iar pentru persoanele care mai au și ceva personal legat de această zi – este ceva cu totul deosebit. Așa cum este o zi cu totul deosebită pentru domnul Vasile Țugui, profesor la liceul din Cupca. În această zi, domnia sa și-a sărbătorit ziua de naștere. Iar anul acesta este chiar cu totul deosebit pentru el – și-a marcat jubileul de aur al vieții. Cel mai frumos jubileu al vieții omului. Jumătatea vieții. O jumătate a rămas în urmă, o altă jumătate e înainte. Au fost multe reușite și realizări, dar și mai multe vor fi înainte. Așa gândim toți, probabil, când ajungem la vârsta de aur a vieții.
Domnul Vasile Țugui este profesor de matematică de mulți ani la liceul din satul său de baștină. Matematica este un obiect deosebit, regina obiectelor sau disciplinelor școlare. Pentru unii, care o iubesc, este o poezie, pentru alții care n-o prea înțeleg, este o cetate de necucerit. Domnul Vasile Țugui a îndrăgit-o și toată viața se stăruie să altoiască această dragoste de acest obiect discipolilor săi de la liceul, fosta școală medie pe care a absolvit-o cândva cu medalie.
Dar nu numai matematica îl pasionează pe profesorul Vasile Țugui. Ca orice bărbat se interesează de politică, este în curs cu toate noutățile. Iubește fotbalul. Este un bun și harnic gospodar. Împreună cu priceputa și vrednica sa soție Rodica, învățătoare la clasele primare, și-au durat o casă frumoasă chiar în curtea gospodăriei părintești. Împreună au crescut și educat frumos pe cei doi copii al lor, fiica Corina, și fiul Andrei. Ambii, ca și părinții lor de altfel, au absolvit școala la vremea lor cu medalie. Toți 4 mi-au fost elevi în diferite perioade, așa că îi cunosc bine. Fiul Andrei e încă student, fiica Corina, e deja angajată în câmpul muncii.
La ceas jubiliar, al unui jubileu, cum spuneam mai sus, cu totul deosebit, domnul Vasile este felicitat cu drag în primul rând de familia sa: părinții Domnica și Aurel, sora Alina cu familia, soția Rodica, fiica Corina, fiul Andrei. Lor li se alătură toate celelalte rude mai apropiate sau mai îndepărtate. De asemenea nu rămân în urmă nici prietenii, foștii colegi de studii, vecinii, cunoscuții. Nu în ultimul rând se alătură la aceste urări colectivul pedagogic al Liceului din Cupca, elevii de ieri și de azi, toți lucrătorii acestei instituții de învățământ.
Toți împreună îi dorim sărbătoritului, acum la frumosul jubileu al vieții, sănătate deplină, dragoste de viață, de baștină, de tot ce e frumos, bună înțelegere în familie ani mulți și buni. Stimă și respect din partea colegilor, a elevilor și a părinților acestor elevi.
Stimate domnule Vasile Țugui!
Fie-vă viața ca o floare,
Într-o zi de sărbătoare.
Ani o 100 să trăiți,
Buni, frumoși și fericiți!
Din partea tuturor semnează colega de servicu, profesoara Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com