După cum transmite de la Madrid corespondentul publicaţiei „Evropeiska pravda”, despre aceasta a declarat adjunctul şefului Oficiului Preşedintelui Ucrainei, Igor Jovkva.
Jovkva, şeful delegației ucrainene la summit, s-a declarat mulțumit de rezultatele summit-ului și a subliniat, de asemenea, că Kievul își menține cursul de aderare la Alianță. „Nimeni nu scoate integrarea euroatlantică a Ucrainei de pe ordinea de zi”, a subliniat el. Igor Jovkva a accentuat că vede noi oportunități pentru Ucraina prin invitarea Suediei și Finlandei la aderarea la NATO, ocolind mecanismul Planului de acţiuni de pregătire pentru obţinerea calificativului de membru. „Am luat notă de această posibilitate”, a spus oficialul, explicând că aceasta oferă o oportunitate și pentru alte state solicitante. De asemenea, adjunctul şefului Oficiului Preşedintelui este convins că Ucraina este deja compatibilă cu standardele Alianței.
„Astăzi, în timpul războiului, este greu de spus că Ucraina nu respectă standardele NATO – aceasta se referă la strategia sau tactica operațiunilor militare. Ucraina este în război, dacă nu cu a doua armată din lume, dar nu cu cea mai slabă. Și dovedim că în fiecare zi suntem interoperabili cu standardele NATO”, a subliniat el. Jovkva a mai menţionat că apartenența la NATO rămâne cea mai bună garanție de securitate pentru Ucraina.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, consideră că summit-ul NATO de la Madrid a demonstrat capacitatea Alianței de a lua „decizii dificile, dar importante”. După cum se știe, a început oficial procesul de aderare a Finlandei și Suediei la NATO, care a fost împiedicat până acum de Turcia.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com