Rusia are planuri de a captura teritoriul Ucrainei de la Mariupol până la Transnistria și de a dezmembra Ucraina, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, în cadrul emisiunii „Svoboda slova” pe ICTV. „Nu e nevoie să fii James Bond, sau un super agent secret pentru a înţelege că Rusia are planuri privind Mariupolul şi întreaga zonă de coastă. Reieşind din acţiunile militare şi nemilitare, Rusia are planuri pentru întreaga zonă de Sud, până în Transnistria și dezmembrarea Ucrainei», a spus ministrul. Potrivit lui Klimkin, însăși existența Ucrainei este „o problemă fundamentală pentru sistemul lui Putin», motiv pentru care Rusia nu se va opri. Anterior, Reprezentantul Permanent al Ucrainei la ONU, Volodymyr Ielchenko, a declarat despre pericolul unei invazii a Rusiei, care poate cotropi orașele ucrainene Mariupol și Berdiansk.
Amintim că Rada Supremă a aprobat, luni seara, Legea marţială pentru 30 de zile, la frontiera cu Rusia, urmare a incidentului din largul Crimeei. Legea marţială se aplică pentru 30 de zile, începând cu 28 noiembrie. Aceasta va fi instituită în regiunile Vinnyțea, Lugansk, Mykolaiv, Odesa, Sumy, Harkiv, Cernighiv, Donețk, Zaporijjia și Herson. Decizia a fost votată după multe discuții în contradictoriu. Mulți parlamentari au declarat că se tem ca Președintele Poroșenko să nu suspende alegerile de pe 31 martie 2019. Introducerea Legii marțiale nu va influenţa asupra plății pensiilor, salariilor și a plăților sociale, a dat asigurări pe Facebook, viceprim-ministrul Pavlo Rozenko. „Având în vedere situația financiară și economică stabilă și previzibilă din țară, toate plățile sociale, alocaţiile, pensiile, salariile și alte plăți vor fi efectuate la timp, în totalitate și fără restricții», a spus P. Rozenko.
Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seară că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră, în urma incidentului fiind răniţi şase marinari ucraineni. Navele Ucrainei, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol. Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un petrolier rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia din strâmtoarea Kerci. Rusia a confirmat arestarea a trei nave militare ucrainene şi utilizarea forţei în strâmtoarea Kerci, dar a precizat că a recurs la măsură pentru a forţa navele ucrainene să se oprească, după ce acestea intraseră ilegal în apele teritoriale ruse. Comandantul Forţelor Navale din Ucraina, amiralul Igor Voroncenko, a declarat că cele trei nave ucrainene, care au fost capturate de Rusia după incidentul din strâmtoarea Kerci, au fost urmărite de 10 nave ale Flotei Mării Negre şi FSB, informează agenţia UNIAN.