Kuleba, despre vizita ministrului maghiar de Externe, Peter Szijjarto: Nimeni nu ar trebui să creadă că este posibil să vină la Kiev și să dicteze condiții

b4dc6c4654bc72da5bf83047e9a9a5fe6cea473d

Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba, a declarat într-un comentariu pentru TV „Ukraina”, că  așteaptă  dela omologul său ungar Peter Szijjarto, idei noi pentru depășirea disputelor în relațiile dintre cele două țări, notează Libertatea Cuvântului.

„Mâine ar trebui să facem un schimb de argumente. Mă aștept de la colegul meu maghiar, atât la dispoziție, cât și la idei concrete cu privire la modul în care vom dezvolta în viitor relațiile bilaterale, respectându-ne reciproc. Nimeni nu ar trebui să creadă că este posibil să vină la Kiev și să dicteze  aici condiții”, a spus Dmytro Kuleba.

De menționat că în ajunul vizitei  ministrului maghiar de Externe Peter Szijjarto la Kiev vice-ministrul ucrainean de Externe, Vasyl Bodnar, a declarat într-un interviu pentru Ukrinform că  Ucraina a oferit Ungarieie proiectul unei „foi de parcurs” privind dezvoltarea relațiilor bilaterale, „fără manipulare”.

„Suntem gata să discutăm tot ceea ce ține de dezvoltarea relațiilor bilaterale, dar fără a interveni în afacerile interne. Aceasta este o linie roșie. Având o experiență negativă a agresiunii rusești, nu vom permite nimănui să se amestece în afacerile noastre interne” a spus  Bodnar.

Diplomatul ucrainean a subliniat că este important ca Ucraina să aibă relații normale cu o țară vecină, care este  stat membru al Uniunii Europene şi al NATO.

El a reamintit că ministrul de Externe Dmytro Kuleba a dedicat mult timp, atenție și dorință  pentru resetarea relațiilor cu Budapesta.

„Din păcate, partenerii maghiari au interpretat  în felul lor o astfel de deschidere, iar amestecul lor în afacerile interne ale Ucrainei, inclusiv agitația directă pentru una dintre forțele politice din Ucraina, a creat o nouă tensiune», a spus diplomatul.

Reamintim că miercuri, 27 ianuarie, ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, va efectua o vizită de lucru în Ucraina unde are programate discuții cu omologul său ucrainean Dmytro Kuleba.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий