Vicepremierul Ucrainei, ministrul pe probleme de integrare europeană şi euroatlantică, Dmytro Kuleba, a recunoscut că, deocamdată, Ucraina nu are şanse să primească Planul de acţiune pentru aderarea la NATO şi din acest motiv trebuie să-şi schimbe tactica în relaţiile cu Alianţa Nord-Atlantică.
,,După ce, în anul 2008, cererea Ucrainei de alăturare la Planul de acţiune în vederea obţinerii calităţii de membru al NATO (MAP- Membership Action Plan) nu a primit aviz pozitiv, de atunci şi până astăzi nimic radical în această problemă nu s-a schimbat. Deocamdată, nu avem şanse să aderăm la NATO”, a declarat vicepremierul, într-un comentariu făcut pentru Radio Svoboda.
De aceea, consideră Kuleba, Ucraina ar trebui „să se concentreze nu pe trimiterea unei noi cereri, ci pe realizarea acelor reforme interne şi implementarea acelor standarde NATO care să permită atingerea compatibilității Armatei Ucrainei cu armatele țărilor membre NATO”.