La Cernăuţi au fost aduse persoane invalide din regiunea Doneţk

30 06 F 3

Zilele acestea, un tren de evacuare de la Pokrovsk a sosit în gara Cernăuți. Nouă persoane în vârstă cu handicap au fost evacuate la Cernăuți din orașele de pe linia frontului din regiunea Donețk. Unii dintre ei vor rămâne aici pentru tratament, în timp ce alții vor fi duși în Germania. Evacuarea a fost organizată de Fundația caritabilă „Barrier-Free Foundation” („ Fără Bariere”), cu sediul la Cernăuți. De la începutul invaziei, voluntarii organizației au evacuat peste două mii de persoane din estul țării. Directorul fundației, Dmytro Maksymovyci, a declarat că acesta este primul caz când fundația a cooperat cu Administrația Militară Regională Cernăuți, care a asigurat  locuri pentru persoanele cu mobilitate redusă. „Acolo sunt bombardamente permanente, dar, în general, evacuarea a fost liniştită. Dar am asistat la recentul atac cu rachete asupra unei pizzerii din Kramatorsk. Am dus oameni acolo, eram la gară în acel moment. Toată lumea era disperată, șocată de „gestul”  acestor inumani”, a relatat fondatorul fundației.

Medicii din Cernăuți i-au coborât pe cei evacuați din tren pe targă. Ei au fost apoi duși cu ambulanțele la spitalele locale, scrie „Bucovina – online”.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий