LA CERNĂUŢI, ÎN NEUITATUL FAPT DE SEARĂ  (II)

11 01 2023 F 3

(Cronică poetică despre Arcadie Suceveanu)

Elevul cu ochii visători 

Începând cu prima literă din Abecedar, Arcadie Suceveanu, elevul cu ochii visători, s-a cufundat în izvorul nesecat al cărţii, sorbind cu nesaţ farmecul nemaiîntâlnit al cunoştinţelor. Dorind să pătrundă în lumea Universului fără  sfârşit, a prins „La margine de ceruri”, cu ajutorul unui magnet, „Fulgerul de aur”, datorită căruia „a văzut Pământul şi oamenii cum sânt”. Chiar din acel moment, întreaga lui fire „Ar îndrăzni, această lume stearpă,/ S-o re-creeze prin visare pură”. Şi nobilul scop a devenit esenţa vieţii sale.

1969

În acel istoric an, poetul Vasile Leviţchi, fostul redactor-şef al ziarului „Zorile Bucovinei”, este transferat la Universitatea de Stat din Cernăuţi, devenind lector al Facultăţii de Filologie, secţia de limbă şi literatură moldovenească. În oraşul lui Alexandru cel Bun „O lumină prevestitoare se aprinde pe ziduri/ poeţii tineri duc în pumni lumini de cenaclu” şi „Se bucură zeii bătrâni/ de sub pietre îşi dezgroapă inima iconarii”. Profesorul îşi alege studenţii cu care porneşte pe drumul deşteptării neamului.

Petru GRIOR,

coleg de facultate cu Arcadie Suceveanu

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий