La Ciudei se acordă o atenţie deosebită educaţiei patriotice a elevilor

10 12 2022 C4

Ani la rând, la Liceul nr. 1 din Ciudei , la 6 decembrie este sărbătorită Ziua Armatei Ucrainene. Anul curent, mai mult ca oricând, acestei date i s-a acordat o deosebită atenţie.  După un program bine întocmit s-a desfăşurat acţiunea cu genericul „Bravo”. În cuvântul de deschidere a activităţii directorul Liceului, Radu Petraşescu, a menţionat că educaţia patriotică a elevilor este direcţia cea mai importantă. La această manifestare au fost invitaţi şefa învăţământului din CT Ciudei, Elena Chifu, specialistul Secţiei de învăţământ, Antonina Piţul, metodistul pentru educaţie, Natalia Ivanovici, metodistul responsabil de disciplina „Apărarea Ucrainei”, Gheorghe Frunza, pedagogi din şcolile Comunităţii. Oaspete de onoare a fost preşedintele Consiliului veteranilor, Ion Burla, al cărui fecior, Liviu Burla, se află pe front.

10 12 2022 C 1

Domnul Radu Petraşescu a menţionat cu mândrie că mulţi absolvenţi ai şcolii astăzi apără integritatea şi suveranitatea ţării noastre. Aceştia sunt: Marin Bruja, Valentin Gaşpan, Marin Popescu, Serghei Ganuşceac, Vasile Cercavschi.  S-a accentuat că elevii şi pedagogii au contribuit la susţinerea materială a apărătorilor noştri, fapt pentru care au fost menţionaţi cu diplome şi două drapele ale ţării cu semnăturile ostaşilor şi ofiţerilor apărători. Aceste drapele sunt cel mai preţios cadou pentru toţi.

Acţiunea s-a desfăşurat sub conducerea profesorului care predă disciplina „Apărarea Ucrainei”, Ilie Gatej. Elevii claselor  a 9-11-a au demonstrat că sunt bine pregătiţi conform programei la disciplina respectivă.

Activitatea elevilor a fost apreciată de un juriu, din care au făcut parte Gheorghe Frunza, preşedinte, Elena Iliuţ şi Maria Micailu, membri ai juriului.

10 12 2022 C 2

A ieşit învingătoare echipa clasei a 11-a, fiind menţionată cu diplomă şi cupă. Pe locul doi s-a plasat echipa clasei a 9-a, iar echipei clasei a 10-a i-a revenit locul trei. Elevii au fost pregătiţi pentru competiţii şi susţinuţi de diriginţii Elena Paduri (clasa a 9-a), Valentina Pojoga (clasa a 10-a), Gheorghe Bruja (clasa a 11-a).

10 12 2022 C 3

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий