La Crasna se va extrage gaz

658x0_gaz

„Războiul gazelor” cu Rusia din anii precedenţi şi creşterea simţitoare a preţului la combustibilul albastru au trecut pe planul doi problem a gazificării localităţilor rurale din ţinutul nostru.

Acum, în toiul căutărilor şi aplicărilor resurselor energetice de alternativă, s-au descoperit resurse de gaz la Crasna, raionul Storojineţ. Compania „Ingazko” a căzut de acord să efectueze explorări geologice la sonda de gaz din această localitate de la poalele Carpaţilor. La două sonde de foraj se desfăşoară deja lucrări, iar extragerea gazului va începe la anul viitor. Investitorii au dat asigurări că extragerea gazului nu va cauza nici un impact ecologic. Directorul Companiei „Ingazko”, Natalia Dema, a explicat că gazul va fi extras la o adâncime de un kilometru şi construcţia sondelor nu permit pătrunderea lui în apă şi sol, adică în mediul natural din împrejurimi.

Aflarea pe teritoriul comunităţii unite Crasna a unui astfel de obiectiv economic este avantajos pentru bugetul local. Potrivit primarului Ştefan Dragun, în bugetul local vor fi vărsate de la 3 până la 5 la sută din veniturile obţinute aici de Compania „Ingazko”. Deputatul în Consiliul Regional din partea crăsnenilor, dl Ştefan Mitric, a subliniat că localnicii susţin proiectul investiţional al companiei vizate. Or, intenţiile acestea merită încredere. Investiţiile sosesc, dar, înainte de aceasta Compania a amenajat pentru Gimnaziul de la Crasna un teren sportiv, a procurat uniforme sportive pentru elevi.

În afară de aceasta, Compania „Ingazko” a repartizat 150 mii grivne pentru procurarea caldarâmului ce urmează să fie folosit la lucrările de am enajare a drumurilor din orăşel.

Добавить комментарий