La „salarii europene” pretind doar demnitarii, pentru ceilalți acestea rămân un vis prea frumos…

zarplata-ce82113f80b63ae13053f4307057e3ed

În concepția demnitarilor ucraineni totul ce este european, este bun și calitativ. Și ei se străduiesc, în măsura capacităților și posibilităților, să orienteze societatea spre standardele europene. Însă ea, societatea, și-a dat seama că orientarea înseamnă un pas făcut pe jumătate, căci aplicarea acestor standarde e un lucru cu mult mai complicat și, pe lângă toate, mai cere şi fermitate, și onestitate – calități de care nu fiecare funcționar dă dovadă.

Sloganul „Muncim întru prosperarea Patriei” și-a pierdut patosul Maidanului și foarte repede a fost înlocuit cu povața șoptită cu jumătate de gură „Supraviețuiește fiecare cum poate”. Adică, poți conta numai pe forțele proprii, dar nu și pe ale statului. Pe ale statului contează din plin aleșii poporului, cei meniți să împartă. Dar împart ei ceea ce este mai important pentru un stat – bugetul. Iar dacă, potrivit zicalei ucrainene, cămașa-ți este mai aproape de corp, tragi foc la oala ta. Din Bugetul de stat pe anul curent Rada Supremă și-a mărit finanțarea cu 210 milioane grivne față de anul trecut. Deputații au revenit la mărimea salariilor, pe care le-au avut pe timpurile „odiosului Ianukovyci” – 17,5 mii grivne pe lună. Încă la finele anului trecut au fost majorate cu 25 la sută salariile guvernanților. În momentul de față are loc majorarea salariilor funcționarilor de stat. Se trece la modelul european de retribuire a muncii, proces care se va încheia în 2018.
Ei, bine, dar cum rămâne cu salariile învățătorilor, medicilor, oamenilor de știință și lucrătorilor culturii? Oare ei prin munca lor de zi cu zi nu-și aduc contribuția la „europenizarea” Ucrainei? Aceasta se referă și la angajații în domeniul economiei. Să luăm, drept exemplu, salariul mediu nominal în diferite domenii ale regiunii Cernăuți în luna mai anul curent (cele mai proaspete date de statistică). În agricultură el a fost de 3.808 grivne, în industrie – 4.077 grivne, în industria de prelucrare – 3.576 grivne, în energetică – 5.547 grivne, în construcție – 3.735 grivne, în transport – 3.421 grivne, în sectorul financiar – 5.896 grivne, în activitatea științifică – 3.514 grivne, în învățământ – 3.628 grivne, în domeniul culturii – 2.935 grivne și în domeniul ocrotirii sănătății – 3.039 grivne. E firească întrebarea: oare poate o societate să prospere, dacă este mereu neglijată munca intelectuală și cea a specialiștilor de înaltă calificare?

Добавить комментарий