În actualele condiții, când în țară continuă să se reducă șeptelul de vite mari cornute, iar, respectiv, scade producția de lapte și carne, fermele pentru creșterea vitelor de prăsilă sunt o raritate. Iar, odată ce ele există, aceasta inspiră optimism și te duce la gândul că în sectorul zootehnic nu e totul pierdut. Sunt șanse pentru dezvoltarea lui.
Specialiștii în zootehnie cu vechime de muncă știu că pentru condițiile din regiunea Cernăuți una dintre cele mai productive rase de vite este cea Simental. Până la desființarea gospodăriilor colective, la marginea Storojinețului, la Maidan, era o fermă unde se creșteau vite de această rasă. În momentul de față de aceasta se ocupă Gospodăria „Cernivețke” din Țureni, raionul Herța, subordonată Stațiunii Bucovinene de Stat de Cercetări Agricole a Academiei Naționale de Științe Agricole din Ucraina. Aici, pe parcursul a 20 de ani se desfășoară munca de creare a noii generații de vite pentru carne de rasa Simental. Animalele de această rasă sunt de o înaltă productivitate anume în diferite zone ale Carpaților ucraineni.
Munca de selecție este efectuată sub conducerea specialistului de la Stațiunea de cercetări Andrii Kalinka, candidat în științe agricole. El, împreună cu colegii, au elaborat un program tehnologic pentru producerea cărnii de vită de înaltă calitate și ieftină
În ultimii patru ani Gospodăria agricolă „Cernivețke” este condusă de Victor Stașcu, zootehnician de specialitate. Meritul lui constă în aceea că a reușit să mențină ferma și locurile de muncă pentru consătenii săi. Profilul de creștere a vitelor pentru carne rămâne neschimbat la ferma din Țureni mai bine de douăzeci de ani. În momentul de față aici sunt întreținute circa 300 de vite, inclusiv 153 de vaci de noua generație.
Creșterea animalelor de prăsilă în actualele condiții este o muncă într-adevăr eroică. Ea trebuie susținută în mod deosebit de stat. Ce-i drept, asemenea gospodării beneficiază de subvenții de stat, însă în anul 2018 ferma de la Țureni a fost subvenționată numai în proporție de 60 la sută din necesități. Pentru fiecare vacă ea a primit câte 1.500 grivne. Calculele arată că dacă pe viitor vor lipsi subvențiile, întreținerea fermei va deveni nerentabilă.
Conducătorul Gospodăriei „Cernivețke”, Victor Stașcu, și specialiștii de la Stațiunea Bucovineană de Cercetări Agricole depun toate eforturile pentru a menține ferma de creștere a vitelor de prăsilă de rasa Simental de la Țureni, fiindcă asemenea unități de producție devin locomotiva schimbărilor pozitive în sectorul zootehnic al țării.
Starostele de Tureni, Lilia Iastremsca, a menționat că ferma de bovine aduce venit în bugetul local, iar dl Victor Stașcu este un specialist pasionat, care retrăiește pentru succesul comun.
Însuși dl Victor Stașcu consideră că numai cu susținerea din partea statului asemenea ferme pot deveni rentabile și necesare.
– Realizăm tineret bovin de prăsilă în regiunile vecine, mai ales în regiunea Ivano-Frankivsk, căci la noi, în Bucovina sunt puține ferme de creștere a animalelor. Sperăm că lucrurile se vor schimba spre bine.