Una din legende spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.
Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte. Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge. Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere:
– Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.
Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia na mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie, împreună cu alte femei, au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând:
– Hristos a Înviat!
Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a Înviat! De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le:
– Hristos a Înviat!
Şi primea răspunsul:
— Adevărat a Înviat!
De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.
O altă legendă ne spune că după răstignire, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat, invitat la un ospăţ dat în cinstea lui de mai-marii evreilor, îngândurat şi îndurerat, ţinea un ou în mână. Tocmai în acel moment, un centurion năvăli în sală, strigând înspăimântat:
– Hristos a Înviat!
Fiind sceptic din fire, Pilat a replicat:
– O să învie, când se va înroşi oul acesta.
Şi oul s-a înroşit pe dată. Minunea l-a făcut pe roman să scape oul din mână. De atunci, se zice, a rămas obiceiul ciocnirii ouă- lor roşii. De fapt, este vorba de substituirea simbolică a sacrificiului prin lovirea ouălor în cap. Mai glăsuieşte legenda că, în dimineaţa Duminicii după Înviere, o frumoasă copilă, cu poala plină de ouă, mergea către piaţa din Ierusalim pentru a le vinde. Întâlnindu-se pe drum cu un tânăr evreu de viţă nobilă, impresionată de vestea pe care o aflase, îi spuse, în loc de „Bună ziua, Hristos a Înviat!”. De atunci a rămas obiceiul ca oamenii să se salute la Înviere cu aceste vorbe.