Eugenia CIMBOROVICI-TEODOREANU
O FRUNZĂ ESTE VIAŢA…
O simplă frunză tinerică,
De vânt răpită, dusă-n zări,
Ce n-a putut fi ofilită
De grele ierni şi primăveri.
O fire veşnic neclintită
Palpită, plină de puteri,
Nicicum nu s-a lăsat strivită
De zbucium, griji şi de dureri.
Ghemuţ de sacră energie
Născută pentr-a persista
La orice aprigă urgie
Departe – hăt de maică-sa.
Un codru-ntreg poate susţine
În freamăt dulce, propăşit,
Credinţa, dorul o menţine,
Cu ea te simţi întinerit.
O simplă frunză, frunză vie,
E semnul vieţii, nesfârşit
În ea necontenit pâlpâie
De neam iubire, de pământ.
O simplă frunză argintie,
Ce-mi poartă numele curat
Revine-n dulce armonie
Cu dor de oameni şi de sat.
O simplă frunză, renăscută,
Se-ntoarce la al său copac,
Primeşte-o, mamă, şi-o ascultă
Ea sprijin îţi va fi în prag.