Vasile Posteucă
COLIND
(fragment)
Am pornit pe drum de seară,
În alai de magi şi regi,
Şi-am uitat că nu e ţară
Pentru dorul de pribegi.
Am cântat lângă fereastră,
Unde plânge-un dor şi-o doină,
Lacrimi sfărâmând în glastra
Inimii-ngropate-n moină.
Parcă-aud o voce mică
Întrebare cum frământă:
„Spune-ne acum, mămică,
Lui tăticu cine-i cântă?”
„Lui îi cântă numai vântul,
Lângă cer cu stele multe,
Unde i-a crescut mormântul,
Veşniciile s-asculte”…
Ninge şi s-aud colinde
Lângă inimă aproape;
Cine ne mai poate vinde,
Cine visul să ne-ngroape?
Ninge blând, ca-ntr-o minune
Cu legende şi cu stele;
Unde eşti tu, rugăciune,
Drag Crăciun al vieţii mele?
Când îmi vei cânta şi mie
Lângă geam o veste mare,
Un colind de bucurie
Într-o ţară cu mult soare?
