Vasile POSTEUCĂ
MORMÂNTUL MAMEI
E-n visul frunzei şi-n aroma verii,
Şi parcă-ar fi cuvânt, şi par-că nu-i, –
Te-adăpi dintr-o vocală a tăcerii
Şi timpul frunzei creşte amărui…
Semnul din morţi e limpede trezie
Şi dorul casei aur de gutuii;
De-asculţi, auzi venind din veşnicie,
Luceferi, şi chiotind în grui.
Pe-un braţ al crucii, stă rănită zarea,
Şi altu-i beat de liniştea din lut.
Plângi, şi din lacrimă te bea culoarea
Şi-ţi parfumează floarea c-un sărut…
Numai un pas şi vezi, în cer, căsuţa
Cu trandafiru-n geam la răsărit,
Unde ne dai, în amintire, uţa
Şi-n prag ne scrii cu zâmbet: bun venit…
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com