Ilie MOTRESCU
FATA DE PE BANCA DE SUB TEI
O văd şezând a nu ştiu a câta oară
Pe-aceiaşi bancă, sub acelaşi tei,
Mereu cu-aceeaşi carte subsuoară,
Mereu pierdută-n gândurile ei.
De prima dată ea era senină,
Iar crengile de tei o mângâiau,
Şi toate florile de prin grădină
Atât de fericite îi zâmbeau.
Acum teiul plânge, pe cărare
Aleargă frunzele veştede-aurii,
Grădina e cuprinsă de-ntristare
Că au ajuns-o vremile târzii.
Pe-aceiaşi bancă stă aceiaşi fată.
În jur e toamnă, torul e schimbat.
Doar ea a mai rămas îmbujorată
În amintirile-i de neuitat.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com