„Libertatea Cuvântului”: mesaje de la cititori

18 03 2021 LC POEZIA 1

Sergiu Bespalco activează pe tărâmul cultural de câteva decenii. Locul lui de muncă este Casa de cultură din localitatea natală Stălineşti, fostul raion Noua Suliţă. Iar locul, unde domnul Sergiu îşi simte sufletul inspirat, este scena. Ca solist şi instrumentist a evoluat mai în toate localităţile raionului, a participat la festivaluri şi concursuri raionale şi regionale. În tinereţe a cântat la nunţi şi cumătrii. Acum de un an, în condiţii de carantină, este lipsit de şansa de a organiza acţiuni culturale de masă, n-a avut loc nici faimoasa „Zi a satului Stălineşti”, însă directorul Casei de cultură din Stălineşti, Sergiu Bespalco, nu ţine uşa încuiată la această instituţie. Or, după cum afirmă el, frumuseţea nu poate să stea sub lăcată. Se consacră mai mult cuvântului artistic. Vom menţiona că Sergiu Bespalco este autorul a câtorva plachete de versuri.

–Scriu poezii, le plasez pe Internet, în reţelele de socializare, şi aşa comunic cu bunii mei prieteni, afirmă domnul Sergiu.

Ca fidel cititor al „Libertăţii Cuvântului”, Sergiu Bespalco expediază şi pe adresa redacţiei noastre cele mai reuşite poezii ale sale. Această frumoasă poezie am primit-o zilele trecute şi o propunem atenţiei cititorilor noştri.

18 03 2021 LC POEZIA 2

Sergiu BESPALCO

MEREU ÎN ZBOR ÎMI ESTE GÂNDUL…

Mereu în zbor îmi este gândul

Spre zarea de mărgean, senină,

Când tainic se-nfiripă cântul,

Pe coarda inimii, divină.

 

Și din sublima desfătare

A gândului cel călător

Cresc lujeri de înminunare

Pe-ncrengătura unui dor.

 

Și tot din gândul ce purcede

Înspre hotarul de visare

Se naște chipu-ți și se pierde

Prin vămile de așteptare.

 

Alerg prin spații de cuvinte,

Te strig cu gândul, te rechem,

Dar ochii tăi nu vor să-ncânte

Privirea mea. Și nu-mi faci semn…

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий