Vasile LEVIŢCHI
PROLOG LA STINGERE
Surâd la gândul că-i târziu de-acuma,
Că-i stinsă-n ierbi a macilor văpaie,
Vrăjmaşe vânturi codrii mi-i despoaie,
Pe câmpuri şi pe tâmple cade bruma.
Tristeţi cu bucurii se întretaie,
Dar nici o toamnă-aşa, de când mi-e lumea,
Să aibă atâta dor, n-a fost şi nu mi-a
Adus în dar asemeni vâlvătaie.
Dezlănţuit să ard cu-ntreaga fire
În flăcări vii de frunză ruginie
Şi frânt de rod şi dornic de-mplinire,
Căci trebuia să-mi fie dată mie
Multicolora toamnei strălucire –
Această sfântă dragoste târzie.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com