Luminosul drum al vieții, început în Florar

13 05 2020 LC site MOLDOVAN

Unul dintre prietenii ziarului online „Libertatea Cuvântului”, Mircea Moldovan din Soroca, Republica Moldova, își sărbătorește ziua de naștere. Ediția noastră îi asigură legăturile spirituale cu baștina, fiindcă domnul Mircea este originar din satul Berestea, raionul Noua Suliță. A absolvit Școala medie din Boian, avându-l ca profesor de română pe legendarul pedagog Vasile Bizovi. Deși și-a făcut studiile la Institutul Politehnic din Chișinău și a devenit constructor de autostrăzi, lecțiile de suflet ale lui Vasile Bizovi n-au fost uitate de inginerul și omul de afaceri Mircea Moldovan. În primul rând, el este autorul cărții biografice „Drumul vieții”, în care scrie nu numai despre genealogia neamului său, ci și despre istoria satului natal Berestea, cu referințe la documente de arhivă. Evident că pentru o astfel de lucrare l-ar fi lăudat etnografii, dar, mai întâi de toate, regretatul Vasile Bizovi. În al doilea rând, Mircea Moldovan este ctitor de biserici. La Soroca a construit Biserica Sfânta Parascheva.  Pentru această faptă creștină el a fost distins cu ordinul bisericesc „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Vom menționa că domnul Mircea Moldovan este nepotul poetului Ion Gheorghiță. Într-un interviu pentru „Libertatea Cuvântului” el a mărturisit că a adunat foarte mult material despre Ion Gheorghiță și se pregătește să editeze un volum despre vestitul său unchi. Iar cartea „Drumul vieții”  este citită cu mare interes de foștii consăteni.

–Este o carte minunată, afirmă fostul inginer Porfir Ciocălău din Cernăuți, născut și el în Berestea. Nu-l cunosc personal pe Mircea Moldovan, căci e mai tânăr decât mine, dar dacă aș avea o astfel de ocazie, l-aș îmbrățișa frățește și i-aș mulțumi pentru dragostea pe care o are față de baștină.

Redacția ziarului online „Libertatea Cuvântului” îl felicită sincer cu prilejul zilei de naștere pe domnul Mircea Moldovan, dorindu-i sănătate și realizarea planurilor frumoase, pe care le poartă în suflet și în gând. La mulți ani!

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 9 05 2020 BERESTEA salcia DSC_0908DSC_0923

Добавить комментарий