Acesta este un rând dintr-un nou cântec, pe care îl interpretează noua grupă vocală „Vocea Neamului”, creată recent la Mahala de neobosita activistă a culturii, fosta primăriță Elena Nandriș. Putem spune că premiera cântecului a avut loc duminică, 4 fevruarie, la parastasul consacrat victimelor din Mahala, care și-au sfârșit crugul vieții în iarna geroasă a anului sângeros 1941, în Valea Prutului, lângă satul Lunca, încercând să tragă în piept, pentru ultima dată, aerul proaspăt al libertății. Chiar și în jumătate de an, trăită sub autoritățile sovietice, „într-o țară „liberă” și fără „asupritori”, au înțeles că regimul totalitar, adus de „eliberatori”, este odios și au preferat să nu fie robi aici, ci oameni liberi, iar pentru aceasta trebuiau cu un risc enorm să treacă pe neobservate frontiera sovieto-română. Cele câteva sute de oameni, care în două etape – la finele lui ianuarie și la 7 februarie 1941 – s-au pornint noaptea de la Mahala, Ostrița și Cernăuți pe malul drept al Prutului spre Lunca, unde credeau că vor trece mai ușor frontiera, și de fiecare dată au fost întâmpinați de focul mitralierelor grănicerilor sovietici. Cei morți au fost îngropați în pripă în câteva gropi comune, iar cei răniți au fost prinși, arestați și duși în închisoarea din Cernăuți. Îi aștepta judecata: unii au fost executați, iar alții duși în GULAG-uri unde li s-a șters urma pământească. Li s-au întors la baștină doar numele și amintirea…
În anul 1942, la indicația autorităților românești, au fost deshumate cadavrele din gropile comune. Ele au fost duse în centrul satului Mahala și după haine sau alte semne au fost identificați martirii. Ei au fost înmormântați în cimitirul satului, unde mai târziu au fost ridicate două rânduri de cruci din piatră.
Și, iată, de câteva decenii, în fiecare an la început de Făurar, la Mahala sunt comemorate victimele masacrului de la Lunca. Parastasele sunt oficiate și la cimitirul din sat și în valea Prutului de la Lunca, unde, tot cu străduința primăriei din Mahala a fost ridicată o cruce simbol. Acum, pe timp de război, comemorarea se face numai la cimitirul satului. Parastasul a fost oficiat de preoții Bisericii Sfânta Treime din centrul localității, Gheorghe și Nicolae Moroz. Părintele Gheorghe Moroz în mica sa predică a amintit de faptul că în anul 1987, când a fost numit preot la Mahala, la primărie i s-a atras atenția să nu facă slujbă în cimitir, la „crucile eroilor”. În scurt timp, părintele a aflat despre martirii de la Lunca, reînhumați creștinește în locul sfânt al satului. Dacă atunci numele lor era abia șoptit, acum despre ei se vorbește cu voce tare și le este cinstită creștinește memoria. Reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, ministrul plenipotențiar, Nicolae Dan Constantin, prezent la parastas, a opinat că Mahala poate fi considerat un sat al martirilor. Fosta primăriță Elena Nandriș a precizat că au fost alcătuite listele celor căzuți la Lunca, deportați în Siberia și duși la munci silnice la Onega. În ele figurează circa 800 de locuitori din Mahala.
Istoria se repetă, a amintit profesorul Vasile Adăscăliței din Dorohoi, venit la Mahala în fruntea unei mici delegații. Se repetă în Ucraina, unde ocupanții ruși aplică aceleași metode de reprimări față de populația locală pașnică, la fel ca și călăii lui Stalin.
Istoria se repetă… Chiar în centrul cimitirului, nu departe de „crucile eroilor” se află mormântul unui tânăr măhălean, căzut pe frontul din estul Ucrainei. Nu dorim ca să apară aici o altă alee a eroilor. Ne dorim să trăim în pace, iar concetățenii noștri să nu stea în tranșee, ci să se afle în vâltoarea vieții pașnice.
La crucile martirilor din Mahala au depus coroane de flori și le-au cinstit memoria Vasile Rauț, președintele Societății „Golgota”, Vasile Bâcu, președintele Societății „Mihai Eminescu”, Maria Toacă, președinta Societății „Doamnele Române”, scriitoare care are deja adunate materiale despre martirii din Mahala pentru o nouă carte, Victor Toma, președintele Asociației „Boianul Unit”.
Poetul Vasile Bâcu a comparat crucile albe ale martirilor din Mahala cu ghioceii memoriei, care răzbat triumfător de sub stratul rece al uitării. Ei anunță sosirea primăverii, anotimpul purificării și renașterii. Iar sufletul nu se poate purifica fără cinstirea înaintașilor, compătimirea celor ce au avut de suferit fărădelegile. Exact în perioada când în „necuprinsa” URSS a început să se vorbească despre ororile regimului totalitar stalinist, a apărut cartea „20 de ani în Siberia. Destin bucovinean”, scrisă de o țărancă simplă din Mahala, Anina Nandriș-Cudla. Spovedaniile ei au zguduit chiar și bătrâna Europă…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com