La 6 februarie 1898, la Paris a avut loc premiera „Poemei române”, compusă de George Enescu. A fost prima sa apariţie publică în calitate de compozitor, la vârsta de 16 ani. „Poema română’” op.1 este prima piesă orchestrală compusă de George Enescu.
Premiera Poemei Române a avut loc la Paris, sub bagheta lui Edouard Collonne. Evenimentul a fost relatat în foarte multe publicații ale vremii, relatările concertului fiind păstrate în arhiva Muzeului Naţional „G. Enescu” – 44 de cronici şi 19 anunţuri. „Poema Română” a fost dedicată de G. Enescu reginei Elisabeta a României: „Omagiu respectuos M.S.Regina României” sună textul dedicaţiei notată de autor pe frontispiciul lucrării. Dacă „Suita Română” se deschide cu imnul „Deşteaptă-te, Române!”, „Poema Română” se încheie cu imnul Regatului României. Prin „Poema Română”, Enescu intră în galeria marilor compozitori, el fiind apreciat de critici ca un maestru în compoziţie.
„Este într-adevăr uimitor de observat ştiinţa orchestrală remarcabilă pe care o stăpâneşte acest tânăr, care are doar 16 ani. Este o lucrare care ar fi putut fi semnată de un maestru. El a făurit o creaţie personală, ceea ce este o mare raritate a epocii noastre”, scria publicația „Nouvelle Revue Parisienne”. „Poema Română” este compusă de un flăcău de şaisprezece ani, pentru care a scrie muzică este floare la ureche”, remarcă „Parisien”. „Din prima lovitură, acest tânăr a făurit o creaţie de maestru şi a fost călduros sărbătorit”, constata „Le Monde Illustré”.
„Poema Română” este prima piesă orchestrală compusă de George Enescu, în 1897, când abia absolvise conservatoarele din Viena și Paris. Chiar dacă avea doar 16 ani când a scris-o, lucrarea este o realizare considerabilă, întrucât Enescu avea încă de atunci o înțelegere substanțială a orchestrei. Până la acel moment, marele muzician compusese deja trei dintre cele patru Simfonii de şcoală pentru orchestră, un Concert pentru vioară, o Baladă pentru vioară și orchestră, o Uvertură tragică, precum și o Fantezie pentru pian și orchestră.
În această perioadă a loc primul eveniment important în viața artistică a lui George Enescu, un moment excepțional nu numai pentru biografia sa, ci și pentru istoria muzicii românești. Era astfel confirmată în plan internațional apariția unui creator român de excepție. Importanța acestui eveniment este dată nu doar de aprecierile unanime din presa franceză ci și de faptul că, în mod cu totul excepțional pentru practica diplomatică a epocii, George Cretzianu, reprezentantul României la Paris, l-a informat despre aceasta pe Dimitrie Sturdza, prim ministrul și ministrul de Externe al României. Pentru susținerea tânărului George Enescu la începutul drumului afirmării mondiale, diplomatul propunea acordarea unei decorații muzicianului francez Édouard Colonne.
Relatările anumitor posturi de presă au descris și picanteria unui incident apărut atunci când tânărul Enescu era aplaudat la scenă deschisă iar pe scenă se infiltrase un fum dens, care ajunsese și în sală, alarmând spectatorii; incident care s-a dovedita fi o alarmă falsă. În același registru de apariții în presă, la categoria mondenă, este observată și prezenţa la concert a prinţesei Elena Bibescu, protectoarea muzicianului în anii rezidenţei sale la Paris, cea care a organizat și recepţia oferită pentru sărbătorirea succesului care a însoțit debutul la Paris al tănărului Enescu.
După două luni de la prima audiție, lucrarea a fost prezentată și la București, de data aceasta dirijor fiind însuși compozitorul.
Din 1947 până în anul 1990, „Poema Română” nu s-a putut cânta. În anul 1990, lucrarea a fost inclusă într-un concert, la Ateneul Român, de către maestrul Horia Andreescu. Radioul și Televiziunea Națională nu au fost lăsate de autorități să înregistreze concertul. La 10 iunie 2008, cu ocazia Nunții de Diamant a Regelui Mihai și a Reginei Ana, maestrul Horia Andreescu, din nou la pupitrul Filarmonicii „George Enescu”, a interpretat „Poema Română”, urmărită cu emoție pe micile ecrane de sute de mii de români. O variantă a lucrării a fost înregistrată de „Electrecord”, în anii 1990, cu aceeași orchestră și cu același dirijor.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com