Istoricul zilei: 26 august
La 26 august 1510, cu 510 ani în urmă, a apărut „Octoihul”, a doua carte imprimată de ieromonahul și tipograful Macarie de la Târgoviște.
„Octoihul” (sau Ohtoih, din greacă – „opt tonuri”) este o carte bisericească pentru cultul ortodox. Ea include cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei zile consacrându-i-se succesiv câte un glas. Octoihul mare cuprindea toate zilele săptămânii, în timp ce octoihul mic era un extras din cel mare, care cuprindea doar sâmbetele şi duminicile.
A doua carte imprimată de Macarie în Ţara Românească a fost „Octoihul”, ieşit de sub tipar la 26 august 1510, în timpul domniei lui Vlad cel Tânăr zis Vlăduţ (1510-1512). În carte este indicat că ea a fost tipărită „din porunca lui Io Vlad Voevod şi stăpânitor întregei Ţeri a Ungro-Vlahiei şi a celor de lângă Dunăre în anul 7018 (1510), ostenindu-se întru acesta ieromonachul Macarie”.
Macarie (1507-1512) a fost călugăr de provenienţă sârbă, preot, tipograf şi gravor în Ţara Românească, Veneţia, Muntenegru. Limba de tipărire a cărţilor sale a fost slavona. Învaţă meşteşugul tipografic la Veneţia, în tipografia lui Andreas Toressani. În 1496 Muntenegru a fost ocupat de turci și Macarie a trecut în Țara Românească, unde principele român Radu cel Mare (1495‑1508) i‑a pus la dispoziție o tipografie pe care, se presupune, ar fi achiziționat‑o tot de la Veneția. Această tipografie a fost instalată la Mănăstirea Dealu, reper cultural‑duhovnicesc cel mai apropiat de capitala țării. Sub patronajul domnilor Radu cel Mare şi Mihnea cel Rău se realizează tipărirea „Liturghierului” în limba slavonă de redacţie mediobulgară. Frumoasele ornamente, frontispicii şi letrine roşii şi negre care împodobesc această rară tipăritură sunt inspirate din tradiţia manuscriselor şcolii lui Gavriil Uric de la Mănăstirea Neamţ.
Urmează apoi „Octoihul”, tipărit sub domnia lui Vlad cel Tânar, şi „Evanghelia” la comanda lui Neagoe Basarab. Ieromonahul Macarie, cum semnează epilogurile celor trei cărţi imprimate în Ţara Românească, nu mai este cunoscut după anul 1512. Setul de litere folosit în Muntenegru este altul decât cel folosit pe teritoriul românesc, ceea ce nu exclude identitatea lui Macarie, care putea fi un tipograf ambulant. Tipăriturile sale slavo-române poartă stema Ţării Româneşti şi unele elemente specifice decorării manuscriselor autohtone.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com