Martirajul anului 1942

24 07 2022 F 2

În luna mai 1942, autorităţile staliniste au dispus extinderea lagărelor de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk şi a Lagărului bolşevic de la staţia de cale ferată Basianovskaia. Deţinuţii din aceste blestemate lagăre comuniste erau intens folosiţi la exploatările de turbă. Aflându-se în condiţii de viaţă inumane, până la finele anului 1942, jumătate din cei prezenţi în lagărele indicate au murit din cauza distrofiei sau hipotermiei. Muncitorul Mihai al lui Gheorghe Greul, născut la 1889, în frumosul şi istoricul oraş de pe malul Prutului, a fost încătuşat de către iscoadele sovietice în ziua de 28 iunie 1941, fiind acuzat de „agitaţie antisovietică”. Porneşte pe drumul suferinţelor spre regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde se va stinge steaua destinului său pe data de 1 mai 1942, în straşnica închisoare nr. 2 din Turinul de Jos.

În aceeaşi regiune Sverdlovsk a închis ochii pentru totdeauna şi ţăranul Vasile al lui Petru Lutic, apărut în această lume la 1891, în satul-martir Carapciu din mândra Bucovină. Fiind arestat de reprezentanţii regimului totalitar în ziua de 25 aprilie 1941 şi învinuit de faptul că în perioada interbelică a fost „membru al unui partid contrarevoluţionar” din România, bucovineanul va fi condamnat, pe data de 28 februarie 1942, la 8 ani de detenţie într-un lagăr sovietic de muncă silnică. Supus unor chinuri insuportabile, românul se stinge din viaţă la 5 mai, acelaşi an. S-a îndreptat către Domnul „cel strămutat în mari pustietăţi uitate”.

A doua zi, într-un lagăr din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la ceruri muncitorul Ştefan al lui Vasile Buga, născut în satul Lozova din fostul judeţ Chişinău al Basarabiei, la 1905, ferecat în lanţuri de reprezentanţii regimului totalitar în ziua de 1 martie 1941 „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Românul, în perioada interbelică, se stabilise cu traiul în vechea capitală a Bucovinei istorice şi se întorcea acasă din interiorul României. Nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, fiind dus în împărăţia munţilor Ural, unde au apărut „atâta-amar de mici Moldave”.

Tot la 6 mai, în Republica Komi a Federaţiei Ruse, „cât prinde Nordul ger în nesfârşire”, a încetat să bată sărmana şi îndurerata inimă a ţăranului Dumitru al lui Teodor Dumici, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui în localitatea Vilaucea (Korytne), în 1876. Inclus de către autorităţile staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social” pentru orânduirea socialistă, în straşnica zi de 13 iunie 1941, va fi despărţit de soţie şi copii, arestat de iscoadele bolşevice şi întemniţat într-un lagăr sovietic de exterminare. Scumpa lui soţie, Zamfira, născută la 1875, împreună cu trei feciori: Clementie, născut la 1924; Emilian, născut la 1919, şi Orest, născut la 1922, apucă drumul spre taigalele siberiene, fiindcă au devenit „duşmani ai poporului”. „În lutul bocnă, sub un strat de-o palmă”, în îndepărtata regiune Tiumen, a rămas să zacă fiul Clementie, mezinul, trecut în lumea celor drepţi la 1956.

Când martirii neamului mureau cu dorul de Ţară în inimi, autorităţile staliniste condamnau la ani grei de temniţă alţi români, arestaţi în primul an de instaurare a puterii sovietice în ţinutul mioritic de la poalele Carpaţilor seculari. În aceeaşi zi îndoliată de 6 mai 1942 au fost lipsiţi de libertate cinci urmaşi ai Daciei străbune. Teodor al lui Ion Cuciureanu s-a născut la 1903, în actuala localitate Ciudei din Bucovina istorică. Pe data de 4 februarie 1941, dorind să scape de odiosul regim bolşevic, se îndreaptă către hotarul instalat de veniţii de la Răsărit. Nimereşte în mâinile grănicerilor comunişti şi primeşte 8 ani de lagăr. Tot pe data de 4 februarie 1941, spre graniţă porneşte, cu acelaşi dor de Patrie şi alt bucovinean, Aurel al lui Vasile Ciuriuc din Mihalcea, născut la 1916. N-a avut noroc să treacă blestemata linie de demarcaţie şi va fi condamnat la 8 ani de detenţie. Tot la 6 mai este privat de libertate pentru 8 ani şi consăteanul Vasile al lui Dumitru Ciuriuc, care a văzut lumina soarelui în 1882, fiind acuzat de „activitate de spionaj” în favoarea României. Al patrulea român, osândit la 8 ani de suferinţă a devenit ţăranul, cu studii medii incomplete, Constantin al lui Ştefan Pavel, născut la 1902, în satul Pătrăuţii de Jos, învinuit de „agitaţie antisovietică”. Numai al cincilea deţinut politic a supravieţuit în Gulagul sovietic. Nicolae al lui Nicolae Saranciuc, născut la 1922, în pitorescul sat Lunca din Valea Prutului, a primit 3 ani de temniţă „pentru violarea frontierei sovietice”, întorcându-se, „în zori cu rouă”, la baştină, unde-l aştepta bătrâna-i mamă, „care plânge la fereastră”.

Petru GRIOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий