Mărturisire în fața propriei conștiințe

popescu

E primit ca la hotar de ani să se facă bilanţuri, chiar ale activităţii publice. în pofida acestei cerinţe, acceptate de practică, în desfăşurarea conferinţei de dare de seamă şi alegeri a Societăţii regionale „Golgota” în data de 24 decembrie vedem şi un moment semnificativ. O societate care prin însăşi denumirea ei şi prin esenţa muncii întreprinse se bazează pe principiile valorilor şi moralei creştine, merită să se întrunească în preajma Crăciunului la o mărturisire în faţa propriei conştiinţe.

Preşedintele Societăţii regionale „Golgota”, domnul llie Popescu, a făcut o trecere în revistă a acţiunilor organizate în decursul anului, subliniind că cel mai convingător argument al eforturilor depuse sunt crucile şi semnele comem orative, ridicate întru înveşnicirea memoriei românilor bucovineni, deportaţi de regimul totalitar. Unul dintre cele mai importante şi impresionante evenimente ale anului a fost inaugurarea crucii-simbol la Voloca, raionul Hliboca. Iniţiativa a aparţinut „Golgotei”, iar mai precis preşedintelui ei, domnului llie Popescu, preluată şi realizată de gospodarii satului. De altfel, pe viitor, pentru asigurarea unei activităţi mai ample, „Golgota” urmează să colaboreze şi mai strâns cu organele puterii locale.

Societatea regională „Golgota”, a menţionat domnul llie Popescu, a participat la toate acţiunile organizate de celelalte societăţi româneşti din regiune. La conferinţa ei au fost prezenţi şi au luat cuvântul preşedinţii Societăţii „M. Eminescu”, dl. Vasile Bâcu, Societăţii medicilor români „I. Bodea”, dl Ion Broască, Asociaţiei pedagogico-ştiinţifice „A. Pumnul”, dl Mircea Pilat, şi preşedintele de onoare al acesteia, dl Aurel Constanţinovici. A participat la conferinţă şi scriitorul Mircea Lutic, care a explicat esenţa noţiunii „Golgotei” pentru neamul românesc. Jertfirea de sine şi stă la baza genezei poporului român. „Să ne aducem aminte de dacii încătuşaţi, reprezentaţi pe Columna lui Traian”, a argumentat domnul Mircea Lutic. „Pădurea de la Fântâna Albă, unde în aprilie 1941 au fost omorâţi atâţia români dornici de libertate, este un „teritoriu al Golgotei” şi Societatea regională „Golgota” trebuie să-l ocrotească. Este o datorie a ei”, a mai spus distinsul scriitor. El a lansat chiar o propunere că merită să fie creată o societate „Golgota” a românilor de pretutindeni.

Reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, ministrul consilier, Ionel Ivan, a apreciat această propunere ca fiind oportună şi a specificat că în România există o organizaţie nonguvernamentală „Cultul Eroilor”, cu care Societatea „Golgota” de la Cernăuţi ar putea conlucra. Participanţii la conferinţă au căzut de acord că cea mai bună candidatură la postul de preşedinte al Societăţii regionale „Golgota” este domnul llie Popescu, om de ştiinţă, fost deportat şi autor al mai multor cărţi despre „golgota” neamului românesc din regiunea Cernăuţi, cu darul financiar al căruia au fost ridicate crucile-simbol în localităţile noastre, şi l-au susţinut prin vot unanim.

De asemenea, au fost făcute unele modificări în statutul Societăţii în corespundere cu legislaţia ucraineană.

Vasile Carlașciuc

Добавить комментарий