„Numai din adevăr naşte adevărata iubire de neam şi ţară”
(Academicianul Dimitrie Onciul)
Glasul durerii răsună în Ţara de Sus
În a doua decadă a lunii aprilie continuă arestările participanţilor la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. Reprezentanţii organelor represive ale regimului totalitar stalinist, cuprinşi de o nemaipomenită ură faţă de băştinaşi, s-au năpustit asupra localităţilor din ţinut, încătuşând şi aruncând în cazematele bolşevice, pline de groază, neînfricaţii luptători pentru libertate. În ziua de 11 aprilie, călăii bolşevici îl pun în lanţuri pe Gheorghe al lui Leontie Bilous din Mihuceni, născut la 1911, ţăran, poseda studii primare. Va fi acuzat de autorităţile comuniste de „trădare de patrie”. Este transportat în locurile îndepărtate ale fostei Uniuni Sovietice, unde la sute de verste nu se vede niciun semn de viaţă.
Tot în aceeaşi zi, din acelaşi sat Mihuceni, va fi încătuşat alt ţăran, care avea studii medii, acuzat şi el că „şi-a trădat patria”, fiindcă s-a împotrivit tiraniei comuniste, participând la „Răscoala din 1 aprilie 1941”. Va fi dus Ştefan al lui Vasile Cermac, născut la 1914, în nemărginita Siberie, pentru a fi nimicit. Dispare fără urmă, aşa cum a dispărut şi consăteanul său.
Pe data de 11 aprilie este ferecat în lanţuri românul Andrei al lui Vasile Dăscăliuc, născut la 1905, locuitor al satului Comareşti (Komarivţi) din fostul raion Storojineţ. După un an de chinuri cristice, la 10 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 8 ani de închisoare. A pornit spre împărăţia cerului pe data de 20 februarie 1943, stingându-se din viaţă în lagărul comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.
„Pentru intenţia de a-şi trăda patria”, în aceeaşi zi de 11 aprilie, reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS îl aruncă în închisoarea din centrul regional pe ţăranul Grigore al lui Vasile Cupcenco, apărut în această lume la 1889, în localitatea Costeşti (Kostynţi) din Bucovina.
În ziua următoare sunt arestaţi Vasile al lui Grigore Bilevici, născut la 1907, şi Nicolae al lui Teodor Bilous, care a văzut lumina zilei la 1906. Ambii erau locuitori ai satului Mihuceni de lângă codrii seculari ai Cosminului. Ambii au dorit să părăsească ţinutul plin de durere al „eliberatorilor” şi sunt acuzaţi că „şi-au trădat patria” socialistă, în care fiecare om, indiferent de naţionalitate, vârstă sau profesie, trebuia să simtă „fericirea vieţii noi”, adusă de tătucul Stalin. Răsculaţii deveneau „duşmani ai poporului” sovietic şi erau aspru pedepsiţi. Dacă nu nimereau pe banca acuzaţilor, atunci dispăreau pentru totdeauna în pustiurile sălbatice, lipsite de viaţă ale fostului imperiu bolşevic. Martirii rămâneau în memoria istoriei.
Tot la 12 aprilie vor fi aruncaţi în beciurile închisorii cernăuţene Ion al lui Marcu Voloşciuc, născut la 1905, şi Gheorghe al lui Nicolae Savciuc, născut la 1909. Ambii au venit pe lume în frumoasa localitate Mihuceni din mândra Bucovină. N-au vrut să se împace cu fărădelegile săvârşite de către veniţii de la Răsărit, dorind să ajungă în lumea unui trecut plin de stimă pentru fiecare om. N-au avut acest noroc şi nimeresc în mâinile staliniştilor. În Siberia de gheaţă s-a rupt firul vieţii lor. Setea, foamea şi bolile au plâns împreună cu ei.
Pe data de 13 aprilie este încătuşat Marcu al lui Dumitru Zahariuc, locuitor al orăşelului Hliboca din fostul judeţ Storojineţ al României, născut la 1909, poseda studii primare. Va fi acuzat de reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS de faptul că a fost unul dintre „organizatorii trecerii ilegale a frontierei de stat”. Apucă drumul spre întinsurile nesfârşite ale imperiului bolşevic, unde va dispărea fără urmă, ca şi ceilalţi martiri, participanţi la „Răscoala din 1 aprilie 1941”.
În ziua următoare, în mâinile călăilor stalinişti încape Nazarie al lui Ion Uşulei din Ropcea, care şi-a făcut apariţia în această frumoasă Bucovină la 1910. După 18 luni de interogatorii drastice în cazematele din regiunea Sverdlovsk, românul primeşte 5 ani de temniţă. Aflându-se într-un lagăr de muncă corecţională din blestemata regiune a Federaţiei Ruse, martirul apare din nou pe banca acuzaţilor, fiind condamnat, pe data de 17 martie 1943, la 8 ani de detenţie „pentru agitaţie antisovietică”. A „trecut prin furtuni”, care au aruncat în el „cu săgeţi”, îndurând chinul închisorilor comuniste ca un martir.
Pe data de 14 aprilie, reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl pun în lanţuri pe Ilie al lui Dumitru Luchean, născut la 1894, în satul Igeşti din Bucovina istorică, fiind acuzat de „activitate trădătoare”. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu bolşevic, este transferat în Siberia, unde sărmana lui inimă a încetat să bată la 10 martie 1942. S-a stins din viaţă în închisoarea nr. 2 din oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Atunci, în straşnica temniţă siberiană a coborât moartea, „purtând o plasă de mărăcini, în care vânează privighetori”.
La 15 aprilie este ferecat în lanţuri Mihai al lui Vasile Barbir, născut în 1919, în satul Jadova, fostul judeţ Storojineţ al României, poseda studii primare, ţăran. Fiind acuzat de „activitate trădătoare”, va fi împuşcat, pe data de 28 iunie 1941, în închisoarea nr. 1 din Cernăuţi, conform indicaţiilor călăului Meşyk, fostul Comisar al Poporului pentru Securitatea de Stat al Ucrainei Sovietice.
Tot la 15 aprilie sunt arestaţi doi ţărani din satul Costeşti (Kostynţi). Românul Gheorghe al lui Constantin Tudan s-a născut la 1899, iar ucraineanul Eugen al lui Dumitru Gavriliuc a văzut pentru prima dată lumina soarelui în 1904. Ambii locuitori posedau studii primare. Vor fi acuzaţi de faptul că „au avut intenţii să-şi trădeze patria”. Amândoi apucă drumul suferinţelor spre Uralul îndepărtat. Primul se stinge din viaţă la 12 august 1941, în lagărul morţii din regiunea Sverdlovsk, al doilea închide ochii pentru totdeauna pe data de 30 mai 1942, în acelaşi blestemat lagăr de muncă corecţională din aceeaşi regiune a Federaţiei Ruse.
Ion al lui Lazăr Moraru, care a venit pe lume la 1899, în satul Cupca din Bucovina, este încătuşat de reprezentanţii regimului totalitar în ziua de 15 aprilie 1941. Ţăranul român, cu studii medii, în suflet cu dorul libertăţii, porneşte spre Patria strămoşilor săi, la începutul lunii lui Prier. Bolşevicii au oprit coloana numeroasă de oameni paşnici cu foc de mitralieră. Cupceanul reuşeşte să se ascundă în pădurea din apropiere, însă va fi hăituit de către copoii sovietici timp de 15 zile. Ferecat în lanţuri, se îndreaptă, în vagoane zăbrelite, în direcţia Siberiei, unde va trece în lumea celor drepţi pe data de 20 mai 1942. În lagărul de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk au fost ultimele suspine ale martirului, pornind pe calea veşniciei.
La 16 aprilie este arestat Mihai al lui Ion Leviţchi din localitatea Ropcea, născut în 1910. Fiind acuzat de reprezentnţii Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS de faptul că a avut „intenţii să treacă ilegal frontiera”, va fi dus în regiunea Sverdlovsk, unde moare pe data de 11 iunie 1943, pornind din ţinutul durerii spre locul de odihnă veşnică.
Peste două zile, la 19 aprilie, în mâinile „eliberatorilor” intră ţăranul Nistor al lui Vasile Onofreiciuc, născut la 1903, în frumoasa localitate Voloca din fostul raion Hliboca. Primeşte 3 ani de privare a libertăţii „pentru activitate trădătoare”. În aceeaşi zi este pus în lanţuri şi Tănase al lui Grigore Onofreiciuc, din acelaşi sat Voloca, fiind acuzat de autorităţile staliniste că a fost „unul dintre organizatorii trecerii ilegale a frontierei de stat”. Moare pe data de 22 noiembrie 1941, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. Tot la 19 aprilie va fi încătuşat Ion al lui Petru Romaniuc, născut la 1909, în localitatea Lucoviţa, acuzat de „tentativă de trecere ilegală a frontierei d stat”. Se stinge din viaţă în ziua de 3 ianuarie 1943, în blestemata regiune Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Tustrei au participat la „Răscoala din 1 aprilie 1941”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com