„Numai din adevăr naşte adevărata iubire de neam şi ţară”
(Academicianul Dimitrie Onciul)
„Istoria nu este o „poveste”, nici o creaţie a „imaginarului”
Profesorul universitar Viorica Moisuc afirmă: „Istoria ne învaţă să înţelegem mersul lucrurilor de azi şi de mâine. Trebuie doar să ne aplecăm asupra ei. Istoria nu este o „poveste”, nici o creaţie a „imaginarului”, este o ştiinţă bazată pe cercetarea documentelor, a tuturor mărturiilor oferite de inepuizabila bogăţie a arhivelor şi care dezvăluie fapte, fenomene, evenimente în contextul lor politic, economic, social, diplomatic. Istoria trebuie înţeleasă şi asumată cu tot ceea ce a fost bun şi rău – dacă vrem să ajungem la cunoaşterea obiectivă a realităţilor în evoluţia lor firească”.
Până în prezent există „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, alcătuit de către Pretura plăşii Storojineţ, în anul 1943, în care sunt incluşi 24 de martiri căzuţi la Fântâna Albă.
Istoricul Irina Musienko, în articolul „Represiunile politice în Bucovina de Nord şi localităţile din ţinutul Hotinului în 1940-1941”, cu referire la Arhiva de Stat a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Serviciului de Securitate al Ucrainei, menţionază: „Pe data de 1 aprilie 1941, circa 2 mii de ţărani din raionul Hliboca, cu cruci şi prapuri, au sosit în Hliboca, cerând organelor puterii sovietice să primească de la ei cererile de plecare în România, ameninţând că în cazul refuzului, vor trece singuri frontiera. La graniţă acest grup de oameni a fost oprit cu ajutorul armelor. 24 de persoane au fost împuşcate, iar în sate vor fi efectuate arestări în masă. Astfel, 7 locuitori ai satului Pătrăuţii de Sus, pentru participare la această acţiune, au fost arestaţi şi deportaţi în regiunea Sverdlovsk, unde 6 dintre ei au murit de foame”.
Alexandrina Cernov, mendru de onoare al Academiei Române, în cartea „Fântâna Albă. Golgota Neamului”, afirmă: „După 50 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă s-a fondat Societatea „Golgota”. Aceasta a primit din partea Comitetului Regional de Partid o adeverinţă din arhiva grănicerilor despre aceea că, la 1 aprilie 1941, „în timpul încercării de a trece nelegal graniţa au fost ucide 24 de persoane”. Petru Grior, primul preşedinte al Societăţii „Golgota”, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, îşi propune să reconstituie adevărul despre masacrul de la Fântâna Albă şi din alte zone în baza datelor găsite în arhivele din Cernăuţi, Rădăuţi, Suceava, Câmpulung şi Botoşani. Rezultatele acestor cercetări de arhivă au fost publicate în cele şase volume intitulate „Cartea durerii. Martirii României, la Cernăuţi (2011-2016)”.
În 2015, Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi a publicat o listă, cu un număr de 26 de martiri. Jurnalista Maria Toacă scrie: „În volumul „Cartea durerii”, partea a cincea, Petru Grior publică „Lista martirilor seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici în timpul masacrului sângeros de la Varniţa (Fântâna Albă) din ziua de 1 aprilie 1941, numele cărora au fost descoperite în documentele de arhivă”. De tot sunt 26, iar în lista celor arestaţi şi întemniţaţi în lagărele staliniste, unde au murit în chinuri cristice, găsim 28 de martiri, cel mai tânăr fiind Ilie al lui Ion Vladian, născut în 1923. Indiscutabil, numărul celor ce-şi dorm somnul sub brazii din pădurea Varniţei este de zeci de ori mai mare. Dar nici de 3-5 mii nu poate fi, căci întreaga coloană număra peste 3 mii de oameni. Exagerările de acest fel nu ne sunt de folos. Regretatul cercetător al trecutului, scriitorul şi publicistul Dumitru Covalciuc în repetate rânduri a criticat vehement erorile referitoare la numărul românilor masacraţi la Fântâna Albă” (BucPress, 1 aprilie 2022).
În revista „Vatra Noastră Românească” din aprilie-iunie 2015, Paul-Mircea Iordache, redactorul-şef al acestei reviste, care apare la Botoşani, România, a publicat un interviu, în cadrul căruia mult regretatul Dumitru Covalciuc menţiona: „Coloana a avut până la 1.500 de oameni. Noi vorbim, găsim… În fiecare sat de pe Valea Siretului, pe cruci, sunt trecuţi cei care au murit la Fântâna Albă: ba-s opt, ba-s cinci, ba-s doisprezece; 28 au murit, acolo; în groapă la Hliboca, în cimitirul evreiesc, sunt cei trecuţi prin beciurile N.K.V.D.-ului; atâţi au fost duşi în lagăre. O mai fi murit prin pădure, răniţi, poate asta noi nu ştim”.
În continuare, unul dintre principalii cercetători ai masacrului de la Fântâna Albă relata: „Nu, fraţilor, nu-i Katynul românilor Fântâna Albă! Ştiţi unde e Katynul românilor?… Karelya – Onega, nu Ladoga! Acolo, în spatele gării Vicika, au fost aruncaţi două mii de români, la începutul iernii din 1945. Aceştia n-au mai venit acasă…”.
Petro Chirstiuc extrage din raportul adresat lui Stalin de către Nichita Hruşciov, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în cartea Ghiocei însângeraţi, următoarele: „În jurul orei 19 a zilei de 1 aprilie o mulţime de 500-600 de oameni a încercat în raionul Hliboca să treacă în România. Grănicerii au deschis focul asupra lor. În rezultat au fost ucişi şi răniţi circa 50 de oameni, ceilalţi au luat-o la fugă. Peste graniţă n-a trecut nimeni”.
Reieşind din cele expuse, se naşte fireasca întrebare: câţi martiri, seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici, îşi dorm somnul veşnic în Poiana Varniţei? În anii 1942-1943, Guvernământul Provinciei Bucovina, cu ajutorul organelor de poliţie şi ale Inspectoratului de Jandarmi din Cernăuţi, a efectuat cercetări serioase şi temeinice, referitoare la masacrul de la Fântâna Albă. Autorităţile Statului Român au fost cointeresate să scoată la lumina zilei adevărul despre fărădelegile, săvârşite de către imperiul bolşevic pe teritoriul ţinutului mioritic. În urma acestor cercetări minuţioase, au fost identificate numele a 24 de martiri. Această cifră figurează şi în documentele Detaşamentului de grăniceri din regiunea Cernăuţi. Ea apare şi în unele materiale ale unor istorici din Ucraina.
Mult regretatul Dumitru Covalciuc, cercetând inscripţiile de pe pietrele funerare ale monumentelor din localirăţile de pe Valea Siretului, ridicate în memoria martirilor neamului, a ajuns la concluzia că pe crucile comemorative sunt incrustate numele a 28 de martiri, care au căzut în Poiana Varniţei.
Există versiunea, că „numărul celor ce-şi dorm somnul sub brazii din pădurea Varniţei este de zeci de ori mai mare”. Unele publicaţii din Patria istorică scriu: „Soldaţii sovietici, ascunşi în pădure, au secerat, în scurt timp, mii de vieţi”. Vorba doamnei Cernov: „Fiecare sursă indică altă cifră”.
Cine are dreptate? „Adevărul istoric este unul şi acelaşi pentru vremuri şi popoare”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com