La 19 iulie 1931, cu 90 de ani în urmă, s-a stins din viață medicul român Nicolae Paulescu, cel care a descoperit insulina, preparat atât de necesar pentru prelungirea vieții bolnavilor de diabet zaharat.
Nicolae Constantin Paulescu, om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, a intrat în istoria medicinii prin contribuțiile sale la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină.
El s-a născut în 1869 la Bucureşti, în familia negustorului Costache Paulescu şi Mariei Paulescu. Încă din anii de liceu Nicolae Paulescu a avut o înclinare deosebită pentru ştiinţele naturale, pentru fizică şi chimie, precum şi pentru limbile străine, clasice şi moderne. În anul 1888, după absolvirea liceului, a plecat la Paris să studieze medicina. În 1897 Nicolae Paulescu a obținut titlul de doctor în medicină pentru cercetările sale privind structura splinei. A lucrat în mai multe spitale din capitala Franței. În anii 1897-1898 medicul Nicolae Paulescu a urmat cursurile de chimie biologică şi fiziologie generală la Facultatea de Ştiinţe din Paris, obţinând în 1899 titlul de doctor în ştiinţe.
În anul 1900 Nicolae Paulescu se reîntoarce în România şi este numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină şi director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din Bucureşti.
În anul 1902 îşi deschide cursul de fiziologie cu prelegerea „Generaţia spontanee şi darwinismul în faţa metodei experimentale”, iar în 1905 ţine trei lecţii faimoase („Finalitatea în biologie”, „Materialismul”, „Suflet şi Dumnezeu”) ce vor alcătui volumul „Noţiunile „suflet” şi „Dumnezeu” în fiziologie”, publicat în acelaşi an şi reeditat în 1944 şi 1999. Concepţiile sale antidarwiniene vor determina o aprigă polemică în paginile revistelor „Convorbiri literare” şi „Spitalul”.
Nicolae Paulescu a desfăşurat o remarcabilă activitate de cercetare ştiinţifică în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimilaţia nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morţii subite ş.a.
La sesiunea din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acţiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista Societăţii. Paulescu publică separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumeşte pancreină, şi în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate „Archives Internationales de Physiologie”, revistă cu apariţie simultană în Franţa şi Belgia. În anul 1922 Paulescu obţine de la Ministerul Industriei şi Comerţului din România brevetul de invenţie nr. 6255 întitulat „Pancreina şi procedeul său de fabricare”. Aceste publicaţii au precedat cu 8-10 luni anunţarea de către Fr. Grant Banting şi Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei. Bazându-se pe o traducere incorectă a textului articolelor publicate, Banting şi Best neagă influenţa rezultatelor la care ajunsese profesorul Nicolae Paulescu şi afirmă că, deşi acesta a demonstrat eficacitatea extrasului pancreatic în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sânge a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecţiile nu ar avea efect.
Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din anul 1923 îi recompensează pe Frederick G. Banting şi John Macleod pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.
În ceea ce îi priveşte pe Banting şi Best, Ian Murray îi considera drept nişte cercetători care au confirmat descoperirile lui Nicolae Paulescu. Răspunzând campaniei internaţionale iniţiată de fiziologul scoţian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreședinte al Fundației Nobel, recunoaşte în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-şi speranţa că „opera de pionierat” a lui Nicolae Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile ştiinţifice internaţionale. În cartea „The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin”, publicată în 1976, profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Nicolae Paulescu.
În anul 1990 Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com