Mihoreni — sat binecuvântat
Istoria acestei vetre herțene, scrisă de elevi de la Liceul local
„Fiecare om poartă în suflet cele mai minunate gânduri despre satul natal, poate să povestească despre cei mai vestiți oameni, care locuiesc în el, sau despre cele mai frumoase întâmplări, istorii care au avut loc de-a lungul anilor.
Satul meu este un colț de rai, cu case frumoase și gospodării îngrijite. Oamenii din sat sunt harnici si pricepuți la diferite meserii. Satul meu natal se poate mândri cu profesori, scriitori, muzicieni şi medici. În satul nostru se află cea mai frumoasa scoală și biserică.
Satul meu natal se numește Mihoreni, prima atestare documentară despre sat datează încă din secolul al XV-lea, anul 1461. Mărturie despre vechimea satului este biserică din lemn care a fost ridicată în anul 1663. Biserica noua a fost construită cu ajutorul sătenilor în anul 1995 și are hramul Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
Ludmila Airinei,
eleva în clasei a 8-a
„Încă din fragedă copilărie, odată cu cântecul de leagăn, străbunica Alexandra Jar, îmi povestea și îmi cânta despre viața ei grea din copilărie, despre obiceiurile și tradițiile pe care le-a moștenit de la părinții și bunicii ei, iar acuma ni le transmite și nouă, nepoților și strănepoților. Străbunica îmi povestea că timpurile erau grele, munca era manuală, dar viața era interesantă. Când era timpul de semănat grâu, secară, orz gospodarii înjugau boii la car, puneau sacii cu sămânță, gospodinele stropeau sacii cu agheasmă și făceau semnul crucii și se porneau în câmp la semănat. Ajungând la hotar se puneau în genunchi , făceau semnul crucii, spuneau rugăciuni și se apucau de lucru. Cu două grape cu colț de lemn trase de boi nivelau pământul, din urmă semănau. Când venea timpul să strângă recolta, bărbații o coseau cu coasa sau o secerau, femeile din urmă strângeau în snopi și făceau clăi. Într-o claie erau 30 de snopi. Tot lucrul se făcea manual, până când grâul era curat de pus în saci. Asta ne dovedește cât de mult muncea țăranul neavând tehnică”.
Marina Jar,
elevă în clasa a 8-a
„Mihoreni este un sat , care se află la margine de hotar între Bucovina și Regat, două ținuturi dăruite de Dumnezeu cu peisaje mirifice și cu oameni pe măsură, un sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului, sat cu adânci rădăcini în istorie. Anul acesta se împlinesc 562 de ani de la prima atestare documentară a localității. În acel document, de la 1461, Ștefan-Voievod acordă „privilegiu” lui Toma Ghinde pentru satele Vilnești și Nahoroe (iar în „Documenta Romanial Historica” din 1976 găsim constatarea, că ”…Nahoroie- sat Mihoreni, azi URSS, denumire schimbată în Petrașivca…; întărit lui Toma Ghinde”).
O legendă seculară spune că demult, demult pe când nu erau case, pe când nu călcase pe locurile acestea nici picior de om, pământurile erau acoperite cu mohor, iar partea de la deal era pe seliște. Locuitorii satelor din jur, care se ocupau cu creșterea vitelor veneau cică aici după mohor și numeau acest loc Mohoreni. Mai târziu unii dintre ei au rămas pe aici cu traiul și din neamul lor ne tragem. Bătrânii mai spuneau că pe locurile acestea, prin codrii seculari din preajmă ar fi hoinărit haiducul Mihu, poreclit Mihurel, și cică de la numele lui ar proveni denumirea de Mihureni…
Din unele surse istorice am aflat că moșia Mihoreni din vechime a fost a Mănăstirii Horecea, din Bucovina, până la 1785, când întreaga moșie a fost vândută, divizată în Mihoreni-Balș și Mihoreni-Stavrat, de pe comuna Buda, plasa Herța. „Mihoreni-Balș – sat, pe moșia cu același nume, comuna Tureatca, județul Dorohoiu, cu 71 familii sau 282 suflete. Proprietatea acestei părți, din trupul întreg al moșiei Mihoreni este al familiei Balș”. Sătenii împroprietăriți aveau „199 hectare, 48 arii de pământ; 48 arii, câmp și 71 hectare, 61 arii pădure”. Hotarele moșiei sunt cu: Bucovina, Stoenești; Culiceni; Tureatca și Mogoșești. Mihoreni Stavrat – sat, pe moșia cu același nume, comuna Buda, plasa Herța, județul Dorohoiu, cu 75 familii, sau 273 suflete. Proprietatea moșilor este a domnilor Constantin Stavrat și Năstase Brăescu. Are o biserică cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din lemn, făcută în 1663 de Dimitrie Brăescu și Costa Volcinschi”.
Până prin anii 1810 satul se numea Nihoreni, din 1810 până în 1945 – Mihoreni. Sovieticilor nu le-a plăcut denumirea noastră istorică, și într-o noapte, satul , la fel ca și multe altele localități, a s-a ales cu o nouă denumire – Petrașivca”.
Gheorghe Lupu,
student în anul III la Facultatea de Medicină Generală
a Universității Bucovinene de Medicină din Cernăuți, absolvent al școlii din sat
„La Mihoreni sunt oameni vestiți, care păstrează și înmulțesc tradițiile și obiceiurile noastre româneşti. Eu mă mândresc cu aceşti oameni cu suflet mare: cu Mitropolitul Loghin (Mihail Jar). Cu ajutorul lui și a lui Dumnezeu s-a construit Mănăstirea de la Bănceni și orfelinatul, unde locuiesc cu copii înfiați. În satul natal, la casa părintească, a construit o biserecuță din lemn cu hramul ,, Sfinților Părinți Ioachim și Ana», unde noaptea se fac slujbe frumoase, aducând mulțumire lui Dumnezeu. Mai avem şi alți oameni de vază care fac cinste satului nostru: docturi în ştiință Gheorghe Airini, care în prezent lucrează şi locuiește în Franța, jurnalistul Viorel Airini, producătorul de aparate de aer condiționat Andrei Agafiță care locueşte în România,
Gheorghe Cobaschi, director de bancă, Angela şi Liudmila Damean sunt medici şi locuiesc în România, Constantin Râpta arhitect, în prezent locuiește la Kiev , şi mulți alți fii și fiice devotate satului.
Vitalina Muraru,
elevă în clasa a 11-a
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com