În ajunul Zilei Naționale a României – 1 decembrie, marea sărbătoare a tuturor românilor a fost marcată la Cernăuți. Festivitățile au fost organizate de Consulatul General al României la Cernăuți, cu susținerea autorităților locale – regionale și orășenești. Înainte de recepția oferită de instituția consulară a României la Cernăuți, diplomații români, împreună cu conducerea regiunii, au depus flori la monumentele poeților naționali ai Ucrainei și României – Taras Șevcenko și Mihai Eminescu. De asemenea, au fost depuse flori la Galeria Gloriei, fiind comemorați militarii din regiune, căzuți cu moarte de erou pe câmpul de luptă întru apărarea libertății, independenței și integrității teritoriale ale Ucrainei. În timpul recepției, Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, a mulțumit poporului ucrainean care, trecând prin grele încercări, își apără nu numai Patria, ci și arhitectura securității a întregului continent. Șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, a notat pe contul său de Facebook: „Împreună am cinstit memoria Apărătorilor Ucrainei și am depus flori la monumentele lui Taras Șevcenko și poetului român Mihai Eminescu. Am discutat chestiunile actuale ale relațiilor dintre România și Ucraina, precum și perspectivele aprofundării lor. În momentul de față realizăm proiecte ale Programului operațional comun „România-Ucraina” 2014-2020 cu finanțare totală de 18 milioane euro, în care reprezentații regiunii Cernăuți sunt parteneri și executori principali”.
La recepție au răsunat mesaje de felicitare din partea Administrației Militare Regionale, Consiliului Regional și Consiliului Orășenesc Cernăuți, consulatelor onorifice ale Letoniei și Austriei din Cernăuți, reprezentantului Misiunii de consiliere a Uniunii Europene — EUAM Ucraina, Dorel Fronea. Au fost menționați cu diplome de excelență din partea Consulatului General al României la Cernăuți primarii Comunităților Teritoriale, din componența cărora fac parte localități cu populație românească, Alexandrina Cernov, membră de onoare a Academiei Române, inițiatorul creării Muzeului satului Voloca și participant activ la viața spirituală a Comunității românești din regiune Ion Semeniuc, care în curând va rotunji frumoasa vârstă de 90 de ani, Laurențiu Dragomir, expert restaurator din București, antrenat la restaurarea mormintelor personalităților românești din vechiul cimitir din Cernăuți, și Cezar Grozavu, directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava, care asigură o intensă colaborare transfrontalieră în zona noastră. Au fost menționați jurnaliști din România, care s-au aflat pe frontul din Ucraina pentru a relata despre evenimentele de acolo, precum și tinere talente din regiunea Cernăuți. Printre aceștia a fost și un băiețel dintr-o familie de refugiați din Harkiv, stabilită în Mahala. Este vorba de Chiril Morozov, care pictează și cântă împreună cu vârstenii săi din Ansamblul pentru copii „Urmașii lui Ștefan” din Mahala.
În semn de recunoștință față de România pentru ajutorul și susținerea acordată poporului ucrainean în lupta lui împotriva cotropitorilor ruși, Administrația Militară Regională a organizat, pentru prima dată, un concert consacrat Zilei României. Spectacolul a fost moderat de Iurie Levcuc. În cadrul lui au evoluat soliștii Natalia Andrieș, Ion Semeniuc, Alina Bobu, Adrian Buzencu, Orchestra de instrumente populare „Mugurel”, conduse de Nicolae Hacman, Artist Emerit al Ucrainei. El s-a învrednicit de Diploma de excelență a Consulatului General al României la Cernăuți. A ieșit în scenă și „privighetoarea bucovineană” de la Chișinău, Maria Iliuț, Artistă a Poporului din Republica Moldova, primită cu o deosebită căldură în Cernăuțiul ei drag și scump.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com