în zilele de 15-16 iunie, la Botoşani s-a desfăşurat cea de a 16-a ediţie a Festivalului literar — Teiul de Aur şi Teiul de Argint, organizat de Editura şi Asociaţia culturală „GEEA” din Municipiul Botoşani.
Cu acest prilej, în somptuoasa sală „Mihai Eminescu” a Hotelului „Rapsodia” din Municipiul Botoşani în cea de-a doua zi a Festivalului a avut loc Gala Laureaţilor acestei importante şi prestigioase manifestări culturale.
De data aceasta pe podiumul de onoare au urcat cunoscutul eminescolog bucureştean Nicolae Georgescu, poetul, publicistul şi traducătorul cernăuţean Mircea Lutic, celebrul compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga.
Primul dintre laureaţii celei mai înalte distincţii, Premiul Eminescu, Medalia “Teiul de Aur” şi Diploma de Excelenţă a fost prezentat printr-un Laudatio susţinut de eminentul eminescolog Theodor Codreanu din Huşi. Laudatio pentru ceilalţi doi laureaţi ai Premiului “Mihai Eminescu” şi ai Medaliei “Teiul de Aur” l-a rostit academicianul Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, care în ambele sale discursuri a evidenţiat cele mai importante calităţi ale creaţiei lui Eugen Doga şi Mircea Lutic.
Premiul “Mihai Eminescu” şi Medalia “Teiul de Argint” au fost înmânate artiştilor plastici Liviu Şoptelea, Ivan Silviu Mihai şi Ludvic Schibinschi din Botoşani, balerinilor chişinăuieni Tatiana şi Nicolai Nazarchevici şi tânărului interpret de muzică populară românească llie Caraş, originar din nordul Bucovinei.
În cadrul Festivalului un loc aparte a revenit lansării volumului „Arheul eminescian la Cernăuţi — o excelentă carte-dialog între scriitoarea botoşăneană Elena Condrei, directoarea Editurii “GEEA”, şi academicianul Vasile Tărâţeanu” din Cernăuţi.
Radu Macovei
Botoşani
(pentru “Libertatea Cuvântului”)
Colectivul săptămânalului „Libertatea Cuvântului” adresează sincere felicitări eminentului scriitor bucovinean, Mircea LUTIC, cu prilejul decernării Premiului „Mihai Eminescu” şi al Medaliei „Teiului de Aur” (Botoşani), precum şi a Premiului Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Multă sănătate şi inspiraţie, noi realizări pe tărâmul literelor române!