Cine nu-l cunoaște pe bunul român Ion Semeniuc din Hrușăuții Hlibocii?! Fiind deja de vârstă înaintată, el este prezent mai la toate acțiunile, organizate de societățile național-culturale românești. La ele, ca și la biserică, primește acea energie spirituală de care are nevoie omul preocupat de tot ce e bun, frumos și veșnic.
Dar, iată, în treburile gospodăriei dl Ion Semeniuc se bazează deseori pe buna sa „prietenă” – motocicleta, care îl servește cu fidelitate și fără capricii în decursul a șaizeci de ani. Îl poartă pe drumurile satului, pe cele de câmp ușor ca vântul, iar „caii-putere” lucrează ca niște zmei.
A cumpărat motocicleta de la un gospodar din Corovia, pe când era încă tânăr, când mai fiecare flăcău din Hrușăuți se vedea la cârma motocicletei. Acum sunt alte timpuri și moda e la automobilele luxoase, de mărci străine, și în această privință fiii de gospodari din Hrușăuți se întrec între ei. Iar moș Ionică Semeniuc se mândrește cu motocicleta sa: unde mai găsești o motocicletă sau o mașină care să funcționeze ireproșabil timp de șase decenii?! În această privință bătrânul gospodar e în afara concurenței. Deține recordul între automobiliștii și motocicliștii pasionați din Voloca și Hrușăuți.
„Pe timpuri m-am adresat Uzinei din Ijevsk, unde a fost fabricată motocicleta. Aveam nevoie de niște piese de schimb la ea, îmi povestește domnul Ion Semeniuc. Mi-au răspuns că asemenea modele demult au fost scoase din producție. Iar odată, la controlul tehnic din Hliboca, milițienii au rămas tablou: „Moșule, de unde-ai scos vechitura asta?” – m-au întrebat. „Ehe-he, să vedeți cum zboară această „vechitură” n-ați numi-o așa”, le-am răspuns. Ei au urcat pe rând pe motocicletă, au făcut mai multe cercuri pe terenul acela și au căzut de acord cu mine: „Aveți dreptate, e zmeu, nu motocicletă!”. Și așa am trecut controlul tehnic”.
Consătenii, ori de câte ori îl văd pe moș Ion Semeniuc la volanul motocicletei sale, afirmă: „Iată gospodarul care știe cu adevărat să îngrijească de tehnică”.